De luni se introduc noi amenzi. Terasele rămân închise

Ludovic Orban, președintele PNL

Guvernul României se reunește, luni, pentru a institui noua stare de alertă, cea care permite amendarea celor care încalcă regulile.

De luni vom avea stare de alertă în baza legii votată în Parlament, care introduce şi amenzi pentru cei care nu respectă regulile.

Dacă vine vorba, însă, despre deschiderea teraselor, lucru posibil în condiţiile legii, Orban spune că nu se poate.

„La articolul 8 din lege există aliniatul 1 care dă posibilitatea deschiderii teraselor. Le vom menţine închise”, a declarat premierul.

El a anunţat că luni dimineaţa, de la ora 07.30 va avea loc şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar de la ora 8.00 se va reuni guvernul pentru a aproba hotărârea pentru instituirea stării de alertă.

„Legea dispune că starea de alertă se dispune prin hotărâre de Guvern şi dacă e valabilă pentru mai mult de jumătate din judeţele ţării trebuie aprobată de Parlament. Sunt convins că Parlamentul va valida starea de alertă care este hotărâtă de Guvern, în baza legii”, a anunțat Orban.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

În spitalele din Constanța sunt internați 30 de bolnavi de Covid-19

Dum mai 17 , 2020
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 258 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 15 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 240 de pacienți au fost declarați vindecați. La prima vedere, ar însemna că sunt numai 3 cazuri active. […]

V-ar putea interesa și: