Campusul social Henri Coandă din municipiul Constanța se extinde încet, dar sigur. Primăria a investit circa 7,5 milioane de euro pentru construcția a 16 noi blocuri, care vor fi date în folosință în viitorul apropiat. Cel mai probabil, până de Crăciun.
„Sper ca blocurile să fie date în folosință până la finele acestui an. În Consiliul Local s-au desemnat (n.r. vineri) membrii comisiilor pentru locuințe sociale, pentru locuințele destinate chiriașilor evacuați din casele naționalizate și pentru locuințe sociale. În zonă s-au construit 16 locuri, din care trei pentru chiriași evacuați, trei blocuri reprezentând locuințe sociale și încă zece care reprezintă, practic, Henri Coandă, etapa a doua”, a precizat Decebal Făgădău, primarul Constanței.
Acesta a precizat că una dintre principalele priorități în zonă va fi asigurare ordinii publice. În acest sens, aceasta este prima zonă din oraș unde se vor amplasa camere de luat vederi.
„Principala mea preocuparea va fi aceea de a asigura securitatea și siguranța în zonă, deci ordinea publică. Nu doar că vom începe angajările – știți foarte bine că avem 100 de polițiști locali bugetați a fi angajați anul acesta, dar vom monta și un sistem de supraveghere video. Cred că nu vom aștepta să îl facem integrat, ci îl vom face inițial doar în această zonă.”, a subliniat primarul Decebal Făgădău.
În ceea ce privește petiția online lansată de un constănțean anonim, prin care se cere organizarea unui referendum pentru mutarea din zonă a locuitorilor din Henri Coandă, primarul a răspuns sec:
„Este dreptul oricui să protesteze.”
În noile blocuri se vor muta câteva mii de persoane. Autoritățile nu au precizat exact numărul.
Cartierul Henri Coandă este creația lui Radu Mazăre. A fost lansat în 2011. Terenul pe care s-a construit, într-o zonă de blocuri, într-un cartier liniștit și aproape de centru, a aparținut unei unități militare. Blocurile sunt niște construcții pe structură metalică și au fost realizate de o firmă din Israel, așa cum au fost făcute, de altfel, multe alte investiții din Constanța, de la asfaltări la mall-uri. Valoarea contractului a fost de 40,9 milioane de lei, fără TVA. Au fost realizate atunci 798 de apartamente cu 1.734 de dormitoare, care au costat 7,78 milioane euro. Anul trecut, primăria a anunțat că dorește să mai construiască 16 blocuri, în valoare de circa 10 milioane euro. În funcție de venituri, unele nu plătesc nici chiri, nici utilități, altele numai utilități, altele o chirie modică.