Decebal Făgădău: ”Problema trecerii Școlii 6 la Școala 30 este rezolvată. Nu se face”. Gabriela Bucovală: ”Când voi avea ceva de comunicat o voi face. La revedere”

Sc 30

Nervi întinși la maximum la Școala Gheorghe Țițeica. Profesorii au intrat în grevă japoneză, iar sute de părinți au fost alături de ei. Cu toții sunt nemulțumiți de faptul că Școala 6 a fost propusă să devină structură a școlii lor.

”Este exclus ca consilierii PSD, indiferent de poziția pe care au avut-o în comisie, să ia o asemenea hotărâre. Școala 30 trebuie să rămână cel puțin ce este în momentul de față, adică un centru de excelență. Școala 6 trece prin anumite probleme și sunt convins că se vor găsi soluții și pentru ea, așa cum în anii anteriori s-au găsit și pentru Școala 5”, a spus primarul Decebal Făgădău.

Acesta ne-a explicat și cum funcționează rețeaua școlară.

”Potrivit legii, Consiliul Local organizează rețeaua școlară, trimite spre avizare la ISJ, și Consiliul Local hotărăște. În situația în care există un conflict între propuneri și aviz, rămâne valabilă rețeaua școlară din anul anterior”, a spus acesta.

Președintele Comisiei pentru Învățământ din cadrul Consiliului Local, Mariana Cojoc, a venit în fața elevilor și a spus că este delegată de către primarul Decebal Făgădău să spună că această comasare nu se va mai face. ”Este o propunere. Consilierii locali vor vota împotrivă”, a spus aceasta. Vestea a fost primită cu aplauze și urale de părinți.

Din păcate însă, lucrurile nu se opresc aici. Inspectorul școlar general, Gabriela Bucovală, care a refuzat să vorbească dimineață cu presa, a convocat din scurt o conferință de presă în care a declarat că, dacă vor face acest lucru, consilierii vor încălca legea.

”Dacă vor vota împotrivă este un vot contrar legii. Voi acționa conform legii”, a spus aceasta. Întreabată ce va face efectiv a spus: ”Voi vedea, voi întreba ministerul care sunt pârghiile legale prin care trebuie să acționez”, a spus ea.

 

Există posibilitatea ca astăzi să se emită un nou aviz conform, dacă se dorește.

I-am informat domnul Făgădău și pe membrii comisiei de învățământ (Marioara Cojoc, Valentin Ciorbea, Stelian Gima, Raluca Trandafir, Gabriel Candidatu) despre această declarație a inspectorului general, dar și pe domnul primar.

consilieri

”Acela este un aviz consultativ. Există precedentul Școlii 5. Inspectoratul ne-a trimis să unificăm Școala 5, iar noi am reușit să evităm acest lucru”, a spus Mariana Cojoc.

Așteptăm un punct de vedere oficial din partea celorlalți consilierilor, dar și a primarului Decebal Făgădău, care deocamdată nu este în localitate.

Ca un amănunt, menționăm că și directoarea Școlii 30, despre care inițial un membru al comisiei ne-a spus că a acceptat cu entuziasm propunerea ca Școala 6 să devină structură, a declarat astăzi că nu mai este de acord. Nu a putut însă explica de ce nu și-a anunțat colegii de pe 28 decembrie, de când a aflat, până pe 13 ianuarie.

Profesorii de la Gheorghe Țițeica vor continua greva japoneză.

ULTIMA ORĂ. În urmă cu câteva minute, primarul Decebal Făgădău a anunțat că problema școlii 30 s-a rezolvat. Soluția: comasarea școlilor 5 și 6, care au probleme comune. Acesta spune că este timp și pentru întrunirea unui Consiliu de Administrația la ISJ.

Am încercat să obținem o cofirmare de la ISJ. ”Când voi avea ceva de comunicat o voi face. La revedere”, a declarat inspectorul general Gabriela Bucovală.

Concluzia acestei povești încâlcite este a unei profesoare de la Școala 30: ”Poate se rezolvă, dar mie cine îmi dă înapoi cele trei nopți pierdute, zilele trăite cu calmante, copiilor mei cine le dă înapoi acestă perioadă în care nu am putut să fiu lângă ei?”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

vin ian. 15 , 2016
În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben și Portocaliu de viscol, cu intensificări ale vântului, ce pot depăși 70 – 80 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A. se activează Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, începând […]

V-ar putea interesa și: