Deputatul PNL Bogdan Huțucă, șeful liberalilor constănțeni, l-a criticat pe primarul Decebal Făgădău pentru modul cum a gestionat proiectele cu fonduri europene.
Huțucă a afirmat că aproape toate marile proiecte implementate în perioada 2007-2013 la nivelul municipiului Constanța au fost urmate de corecții financiare serioase, bani pe care Primăria a trebuit să îi returneze din propriul buget Comisiei Europene după ce i-a cheltuit fără respectarea legii. (detalii AICI)
Primarul i-a dat astăzi o replică acidă deputatului liberal.
„Prefer să primesc critici de la cineva care a făcut vreodată în viața lui vreun proiect european”, a spus Decebal Făgădău.