Una dintre tehnicile de manipulare folosite de când lumea și pământul în spațiul public este cea a pompierului incendiator. Principiul este simplu. Imaginați-vă că un pompier vă dă foc la casă fără să știți. Sunteți în pragul disperării, căutați o soluție. Același pompier vine și stinge incendiul. De data aceasta îl vedeți și, pentru voi, va fi cel care v-a salvat, nu care v-a dat foc la casă. Se spune (deși nu avem dovezi) că o astfel de tehnică a fost folosită de Ion Iliescu și compania în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Ei au dat foc la țară, tot ei au apărut apoi, în rol de salvatori, pentru a opri teroriștii nevăzuți de nimeni și pentru a aduce liniștea. A funcționat atât de bine metoda încât bătrânul comunist a fost ales mult timp la conducerea țării. În subconștientul unei anumite părți a populației, el era cel care stinsese incendiul, care îi salvase.
Revenind. Astăzi, primarul Decebal Făgădău a anunțat că nu sunt bani pentru acordarea subvenției, pentru că primăria trebuie să plătească 4 milioane de euro către o firmă italiană. În primul rând, trebuie să fim drepți și să afirmăm că această situație nu a fost cauzată de actualul primar, nici măcar de Radu Mazăre, ci de fostul primar Mihăieși. Omul nu a mai apucat să răspundă în fața justiției pentru că faptele s-au prescris, deși, iată, consecințele se văd și acum.
Deși situația nu a fost cauzată de el, Decebal Făgădău a acționat astăzi ca un adevărat pompier incendiator. Ce a făcut? A anunțat că Primăria nu poate acorda subvenție pentru că are de plătit aceste 4 milioane de euro și a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre. A insuflat deja teama în constănțeni – în abonații RADET, în speță. Dacă nu se vor găsi soluții, vor plăti 450 de lei pentru o gigacalorie. Acest lucru ar duce la facturi care, practic, nu pot fi plătite de o familie obișnuită. Primarul a mai spus că va căuta soluții. Focul a fost pus și a început să ardă, să se transforme în incendiu.
Vă asigur că, peste minimum o lună, poate mai mult, primarul va spune că a găsit soluții pentru ca oamenii să nu plătească 450 de lei. De fapt, soluția există de acum. Primăria subvenționează gigacaloria cu 66 de milioane de lei, adică aproape 15 milioane de euro. Plata către firma italiană este de 4 milioane de euro. Cu o subvenție de 15 milioane de euro s-ar fi ajuns la o gigacalorie de 250 de lei. Cu o subvenție de 11 milioane de euro prețul gigacaloriei nu va depăși 300 de lei. Primăria are un buget de circa 150 de milioane de euro. Chiar dacă nu se găsi nici un leu în plus, constănțenii nu vor plăti o gigacalorie de 430 de lei, pentru ca 11 milioane de euro sunt deja alocați pentru subvenție. Incendiul va fi stins. Patru milioane de euro se pot găsi, însă. Firmele prietenilor lui Mazăre primesc mulți bani. Mă tem însă că de acolo nu se va tăia niciodată.
De ce acest joc de-a pompierul incendiator? Pentru că Decebal Făgădău nu a dovedit nimic până acum și o astfel de metodă îi aduce puncte electorale. Nu și-a ținut promisiunile referitoare la asfaltat, nu a revoluționat administrația publică. Meritele sale sunt puține deocamdată. A înlocuit pachetele cu alimente date bătrânilor cu bonuri valorice și a renunțat la groteștile caravane estivale ale lui Mazăre. Și mai face primarul acest joc dintr-un motiv. Pentru că vin alegerile parlamentare. Acordarea subvenției în luna octombrie sau chiar în noiembrie, în campania electorală, ar aduce voturi PSD-ului, într-o luptă care se anunță deja umăr la umăr.
Cred, însă, că electoratul constănțean nu va mai cădea pradă acestor metode patentate în democrația noastră originală de Iliescu. PSD are electoratul său fidel, dar metoda pompierului incendiator nu îi va aduce alte voturi. Din păcate, nici opoziție nu face mare lucru pentru a merita să fie aleasă.
Electoratul constantean se imparte in doua mari categorii: 1. oameni emancipati, culti, educati etc care nu se duc la vot pentru ca le este greata de clasa politica si 2. Batrani si tigani care merg si voteaza cu aia care le dau si lor locuinte si ajutoare sociale si pui schilozi.