Decebal Făgădău, primarul Constanței, a declarat că testarea dascălilor pentru coronavirus va fi decontată de primărie.
„Anul acesta, am propus în ultima ședință de Consiliu Local un amendament prin care am acordat 5 milioane de lei pentru deschiderea școlii în siguranță. Banii aceștia vor merge, cu prioritate, pe baza cererilor pe care le fac toate școlile. În Constanța, avem 69 de unități școlare cu personalitate juridică și 30 fără personalitate juridică, adică sunt structuri ale școlii mamă.”, a spus primarul.
- Citește și: Cum va reîncepe școala. Trei scenarii
Potrivit edilului, acești bani vor merge pentru următoarele obiective:
1. Testarea tuturor cadrelor didactice care vor dori. Nu este obligatoriu. Indiferent dacă se testează în sistemul public ori privat. Tot ceea ce trebuie să facă directorii unităților școlare este să ne solicite acest lucru. În secunda 2, vor primi banii. Prioritară este testarea dascălilor. În învățământul public avem aproape 3000 de dascăli.
2. Măști pentru cadrele didactice și copii. Avem peste 40.000 de copii și avem nevoie de 5 măști pe zi sau de măști care se pot refolosi. Decizia o vor lua cadrele didactice și părinții. Directorul face cerere și noi dăm banii.
3. Materiale igienico-sanitare: dezinfectant, produse de curățenie. Noi, de la sfârșitul anului 2019, am accelerat măsurile de igienă în toate școlile. Până acum, de când am aprobat banii în ședința de Consiliu Local, am primit doar 10 cereri pentru materiale igienico-sanitare. Asta înseamnă că ele existau deja.
4. Continuarea eforturilor de digitalizare. Portarea către online acolo unde, în funcție de scenariu, se va hotârî acest lucru. În fiecare clasă ne dorim să avem câte un echipament pentru transmisia online. Primăria decontează din luna martie deja abonamente pentru diferite platforme, în funcție de ce a ales fiecare școală. Noi nu am impus nimic nimănui!
Se vor aloca bani pentru oricâte teste este nevoie, în funcție de notele de fundamentare întocmite de directorii de școli.
Primarul a mai spus că, indiferent de direcția pe care o vor alege cei care conduc școlile, vor avea primăria partener.