Deputatul Dănuț Aelenei, constănțean, a demisionat din AUR după ce a fost amenințat că va fi călcat cu mașina. Acuzații grave la adresa lui George Simion

aur parlament aelenei
Soții Aelenei au ajuns împreună în parlament

Deputatul Dănuţ Aelenei a anunţat, marţi, că demisionează din grupul parlamentar al AUR şi îşi va desfăşura activitatea ca neafiliat, cerând, totodată, protecţia instituţiilor de specialitate pentru că „a fost ameninţat”.

„Nu poţi să conduci o ţară, domnule Simion, dacă în interiorul partidului tău faci lucruri ilegale şi nestatutare. La Constanţa există un număr de 18 înregistrări luate în mod ilegal parlamentarilor AUR, înregistrări transmise, tolerate şi folosite împotriva mea tocmai de conducerea de partid. (…) În ultimele zile am fost ameninţat verbal că o să fiu călcat de o maşină, dar nu pot demonstra acest lucru. Chiar astăzi asupra mea şi soţiei a avut loc o încercare de atentat pentru care am dovezi. Drept urmare, în calitate de demnitar român, cer protecţia instituţiilor de specialitate pentru mine şi familia mea, într-un interval de 24 de ore. (…) Din acest moment, îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa”, a declarat Aelenei, în plenul Camerei Deputaţilor.

Dănuţ Aelenei a candidat la preşedinţia AUR la congresul extraordinar care a avut loc duminica trecută. George Simion a fost ales preşedinte al AUR.

Și soția lui Dănuț Aeleni este paralamentar AUR. A fost aleasă în Senat.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Deputatul Dănuț Aelenei, constănțean, a demisionat din AUR după ce a fost amenințat că va fi călcat cu mașina. Acuzații grave la adresa lui George Simion

  1. Asta e Moldovean din bacau din cea mai redusa intelectual comuna din Moldova , din Blagesti , nu are nici o treaba cu Constanta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Hardwell, unul din cei mai mari DJ-i ai lumii, revine după patru ani și spune „prezent” la UNTOLD

mar mart. 29 , 2022
Organizatorii celei mai frumoase experiențe de festival din Europa, UNTOLD, anunță noi artiști care vor ajunge în Cluj-Napoca, în perioada 4-7 august 2022. Și anul acesta pe scena principală a festivalului vor urca cele mai mari nume din industria muzicală. Pentru cea de-a șaptea poveste UNTOLD, cele patru zile și […]

V-ar putea interesa și: