Deputatul PSD Lucian Lungoci este extrem de dezamăgit de direcția în care se îndreaptă municipiul Constanța.
„Aș fi tentat să spun că stagnează, dar nici măcar. Ne-am mai dat și cu stângul în dreptul. Ce funcționa am stricat, n-am pus nimic bun la loc. Sunt dezamăgit de harababura generată de toate măsurile acestea de instituire de sensuri unice, de parcări pe stânga, pe dreapta… Se circulă infernal în Constanța, infernal! Vă spun, parcurg distanțe mai lungi în București mult mai repede decât în Constanța. Sunt niște ore de vârf în București, dar în Constanța toată ziua a devenit oră de vârf. Nu știu ce se întâmplă.”, a spus parlamentarul PSD.
Acesta a punctat că a văzut faptul că sunt continuate proiectele fostei administrații, lucru foarte bun, în opinia sa, dar a menționat că așteaptă cu nerăbdare să văd proiectele, promisiunile noii administrații.
„Nu am văzut încă ceva nou, ceva spectaculos. Cred că a trecut anul acela de încălzire. Da, într-adevăr, e greu, nu ai fost la guvernarea locală, nu ai fost în administrarea locală. Ai intrat în teren acum, de pe margine. Nu am vrut să critic un an de zile. Îi lași un an să se încălzească, au intrat în teren proaspeți jucătorii s-au încălzit au văzut despre ce este vorba, de acum încolo trebuie să dea și goluri, trebuie să și producă deja. De acum ar trebui să se și vadă lucruri bune. Nu am găsit nimic pozitiv, să văd ceva bun în Constanța. Sunt tot felul de măsuri, poate cineva crede că sunt bune, dar efectele se vede că sunt rele pentru locuitori.”, a mai spus Lucian Lungoci.
Declarațiile au fost făcute la finele anului trecut, în emisiunea „Realitatea locală”, la Dobrogea TV, moderată pe atunci de jurnalistul Cristian Hagi.
Vă recomandăm și:
Ce promitea primarul Chițac, ce se întâmplă în realitate VIDEO