Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat licitația publică privind proiectul tehnic, execuția lucrărilor și asistența tehnică în vederea construirii stadionului „Gheorghe Hagi” din Constanța, a anunțat deputatul PNL Marian Crușoveanu.
„Sunt în asentimentul celor care cred că realizarea proiectului va fi un vis împlinit al multor constănțeni iubitori de sport, dar mai ales de fotbal. Astfel, municipiul va deveni, din nou, o locație pe harta europeană unde se pot purta competiții sportive majore. Dacă execuția lucrărilor se va desfășura conform calendarului, la finele anului viitor vom vedea lumina nocturnei de la noul stadion.”, a precizat acesta.
„De asemenea, realizarea noului stadion la Constanța, precum și renovarea Cazinoului, construirea Sălii Polivalente, a Noului CET, a Spitalului Mama și Copilul, a Spitalului de Cardiologie și Oncologie, sunt o dovadă bună că, atunci când există voință politică ce transcende dincolo de agenda electorală a unor partide sau oameni, se pot realiza proiecte de interes major pentru constănțeni.”, a mai subliniat liberalul.