Parlamentul a adoptat astăzi, cu 247 de voturi „pentru” şi 30 de abţineri, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare.
„Primul lucru pe care vreau să îl stabilim foarte clar este că ne aflăm în faţa stingerii unui conflict de etapă care însă va mai dura. Pentru că ceea ce se întâmplă acum în port este în bună măsură o luptă între operatorii portuari, care cunosc foarte bine activitatea şi ce se întâmplă acolo, şi unul dintre acţionarii minoritari, este vorba de Fondul Proprietatea. Pe scurt, ca să înţelegeţi de ce acest conflict va mai dura, Fondul Proprietatea vrea dividendele din port, în vreme ce operatorii portuari vor ca banii să fie folosiţi pentru investiţii în infrastructura portuară. Iar din acest punct de vedere înfiinţarea prin acest proiect de lege, a unui Consiliu de Supraveghere în Domeniul Naval e un lucru extrem de important. Dar atrag atenţia asupra faptului că acest conflict nu se stinge odată cu modificările pe care sper să le votăm astăzi, grupul PMP va vota acest proiect de lege”, a declarat deputatul PMP Robert Turcescu de la tribuna Parlamentului.
Robert Turcescu a explicat, în intervenţia sa, de ce este nevoie de acest Consiliu de Supraveghere în Domeniul Naval: în 2016, în Portul Amsterdam, care este un port concurent puternic cu Portul Constanţa, au fost crescute tarifele portuare cu 1% în condiţiile în care au avut loc discuţii şi negocieri intense cu operatorii portuari. În România în urmă cu 3-4 ani de zile au crescut tarifele cu 3-4% în contextul în care nu a existat nici o discuţie cu nimeni.
„Pomenea cineva mai devreme despre nevoia de a dezvolta activitatea în porturile din România. Da, dar mai e o problemă mare.
A doua mare problemă a noastră este canalul Dunăre – Marea Neagră şi administrarea acestui canal, care a devenit stat în stat şi care marchează creşteri de tarife extraordinar de mari.
Iar cea mai mare problemă, dincolo de Portul Constanţa, este ceea ce se întâmplă cu Dunărea, stimaţi colegi. Şi e un subiect asupra căruia trebuie să reflectăm şi chiar să dialogăm, poate toate forţele politice. Pentru că Dunărea astăzi e navigabilă doar 2 luni pe an, nu s-au alocat bani pentru a fi dragată, iar operatorii portuari degeaba aduc marfa la un moment dat în Portul Constanţa, când cea mai ieftină şi cea mai profitabilă cale de transport din România, dinspre Marea Neagră, dinspre Constanţa spre Occident este blocată prin faptul că nu se poate naviga pe Dunăre. Şi atenţie! Nu e vorba doar despre incapacitatea statului român! Dunărea are probleme la noi, pe sectorul navigabil, dar are probleme şi pe alte sectoare. Avem probleme cu bulgarii, avem probleme pe mai departe cu austriecii, care n-au dragat la rândul lor Dunărea sau nu au făcut pescajul necesar navelor de transport”, a afirmat deputatul Robert Turcescu.
Parlamentarul PMP a subliniat că este un moment prielnic pentru ca legislativul să reflecteze asupra situaţiei în care se află Portul Constanţa şi a făcut un apel de implicare către Ministerul Afacerilor Externe în conflictul operatorilor portuari şi al transportatorilor navali cu autorităţile bulgare.
„Portul Constanţa, chiar dacă după acest proiect de lege va avea parte de o creştere a calităţii, şi poate chiar de tarife mai competitive cu restul porturilor europene, nu e suficient. E nevoie de mai mult de atât. Sunt mari probleme şi credeţi-mă, este un sector care nu poate să îşi rezolve singur aceste probleme”, a conchis Robert Turcescu.