Primul pas pentru a îndrepta o problemă este să recunoști că o ai. Un bețiv nu va lăsa niciodată sticla din mână dacă va considera că nu-i bețiv, ci bea numai din când în când, de socializare, și că se poate lăsa oricând – deși nu poate.
Când ești politician și conduci o comună, un oraș sau o țară, nu te ajuți nici pe tine, nici pe cei pe care-i conduci dacă nu recunoști problemele, pentru că nu le vei rezolva, iar peste patru ani vei pierde și tu alegerile, vor avea de pierdut și oamenii, care-și vor pune ștampila și speranțele în altcineva.
Una din problemele pe care le are Constanța este lipsa spațiilor unde se poate face sport de masă. Cartierele noastre îmbâcsite și aglomerate nu au terenuri de fotbal, de tenis, de baschet, de niciunele, de fapt. Nu i-a interesat problema nici pe Mazăre, nici pe Făgădău, nici pe Chițac.
La alții se poate. Emil Boc a inaugurat anul acesta o bază sportivă de 6 milioane de euro, unde se intră cu programare. Are 4,2 hectare. Se pot face acolo: tenis de masă, squash, yoga, pilates, panou de escaladă (în interior), minifotbal, tenis, tenis cu peretele, baschet, volei, tenis de masă, beach volley, badminton, şah, baschet, amfiteatru în aer liber, skate park, pistă de alergare, locuri de joacă pentru copii, zonă de fitness în exterior. Da, ați citit bine, beach volley, deci volei pe plajă în Cluj, nu în Constanța.
Nu numai că nu au terenuri în Constanța, nu au săli de sport nici în școli – și e treaba primăriei să le construiască. Mii de elevi fac orele de educație fizică în clase sau deloc, pentru că nu au săli de sport. Săli pe care le-au promis și vechea administrație, și actuala. Și, deși nu au, primăria condusă de domnii Chițac și Rusu închiriază, de pildă, cu milioane de lei, beculețe de Crăciun.
Alte localități construiesc bazine de înot pentru elevi. Sinaia are două. Noi n-avem o amărâtă de sală de sport.
Ei bine, în acest context, viceprimarul Ionuț Rusu declara astăzi că o parte din baschetbaliștii care participă la un turneu în Constanța au vizitat ieri două colegii din Constanța.
FIBA 3×3 Nations League Finals nu înseamnă doar meciuri de baschet, ci și posibilitatea de a oferi ceva înapoi comunității.
„Prilej pentru autografe, demonstrații de baschet 3×3, promovarea sportului în general. Oferim copiilor Constanței șansa de a-și alege modele de viață potrivite și îi îndemnam să aleagă sportul ca parte integrantă din viața lor.”, spune viceprimarul.
Ce vorbe mari, cât optimism, ce auto intoxicare politică!
Unde să facă sport copiii, domnule Rusu?
Nu oferiți nimic, dimpotrivă. Au trecut aproape doi ani când conduceți orașul. Întrebați-i pe elevii în compania cărora vă afișați în școli dacă sunt mulțumiți de bazele sportive din Constanța, de terenurile unde se pot duce seara să facă mișcare, de pistele de atletism, etc.
Apropo, o sală de squash mai avea Constanța și acea a fost închisă de mult.
Dar poate cer prea mult. Noi nu avem trotuare pe care să mergem și cer săli de sport. Luați-l pe primar la o plimbare pe jos pe strada Baba Novac, de pildă, ca să dau numai un exemplu, ca să vedeți Constanța reală. Cea needitată ca în clipurile de promovare pe care le postați pe Facebook.
De la primarul Chițac nu mai am nicio speranță că vrea și poate să facă ceva bine pentru Constanța, el, locuitor al Eforiei.
De la dumneavoastră (încă) mai sper puțin, cum mai sper de la o parte din PNL, parte aceea care nu vorbește acum, dar din care știu că fac parte oameni care iubesc orașul. Dar, înainte de a putea face ceva, vă rog, faceți o cură de dezintoxicare politică.