„Aceste restricții prin care creștinii nu au voie să intre în biserică nu sunt firești.” Este afirmația arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, un om cu o foarte mare putere de influență, ca orice prelat, de orice religie.
ÎPS Teodosie a fost azi în instanță, pentru că a contestat hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care a impus restricții pentru a opri răspândirea coronavirusului. „Acest virus atacă mai ales plămânii, noi vrem să ne îmbolnăvim de plămâni?”, a spus. Cu alte cuvinte, nu ne impuneți restricții, pentru că știm noi a ne feri.
Arhiepiscopul mai spune: „Ca păstor, eu îmi apăr turma cuvântătoare, oamenii de credință.” Și are dreptate. Aceasta este menirea unui lider, religios sau de altă natură: să își apere oamenii. Dar oare aceasta este calea prin care îi aperi.
Pelerinajele sunt un act de credință care-și au rolul lor. Spunea odată Patriarhul Daniel:
„Pelerinajul religios este o cautare in lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: „imparatia lui Dumnezeu” despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6, 33), dar si: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).”
Trebuie făcut în orice condiții? Se poate renunța la el, dacă este periculos din punct de vedere medical?
Avocații arhiepiscopului spune că nu este. „Toate pelerinajele organizate de biserică au fost impecabil organizate, cu respectarea tuturor normelor impuse de pandemia de Covid-19. Se poate desfășura acest pelerinaj cu menținerea acelei distanțe fizice, cu purtatul măștilor și eventual al mănușilor.”
Oricine a fost de sfântul Andrei la peștera care-i poartă numele știe că este aproape imposibil să ții o mulțime de peste 10.000 de oameni la distanță. Iată o poză făcută anii trecuți la slujba de acolo.
În fine, arhiepiscopul spune: „Credincioșii mi-au cerut să fiu portavocea lor, să îi apăr, să li se dea voie să intre în biserică. Sunt drepturile noastre constituționale. Nu facem niciun abuz! Dimpotrivă, vrem să oprim niște exagerări, ca să nu le spunem abuzuri, să ne împlinim datele credinței noastre. Avem dreptul la libertate.”
Avocata spune că a făcut, în numele clientului său, plângeri penale inclusiv împotriva președintelui României.
„Guvernul a hotărât să adopte o hotărâre de guvern care este neconstituțională. Starea de alertă este una artificială, nu este prevazută de Constituție și ca urmare, este o stare neconstituțională. Eu vă spun că absolut toate actele vor fi atacate, oricum noi ne-am apucat și am formulat acțiuni, în toate domeniile, inclusiv plângeri penale împotriva Președintelui României, a întregului Parlament și a membrilor Guvernului. După pelerinajul de la Sf. Parascheva nu a existat nicio creștere a numărului de cazuri”, a declarat avocata Diana Șoșoacă.
Rețineți, restricții au fost impuse în majoritatea țărilor din lumea asta largă.
Cam 20 de oameni au protestat azi în fața Judecătoriei, când se pronunțau aceste cuvinte. Cereau renunțarea la măsurile de restricțiile și cereau libertatea pelerinajelor. În general, semănăm ce culegem.
Așadar, asta spune un arhiepiscop despre măști și măsurile de restricție.
Haideți să vedem ce spune și un papă. Papa Francisc.
„Anumite grupuri au protestat, refuzând să păstreze distanţa, manifestând împotriva restricţiilor de deplasare – ca şi cum măsurile pe care guvernele trebuie să le impună pentru binele poporului reprezintă un fel de atac al politicienilor împotriva libertăţii lor individuale”, a acuzat papa în cartea de interviuri „Un temps pour changer”, care va apărea în franceză pe 2 decembrie, la editura Flammarion.
Suveranul Pontif i-a criticat în special pe cei care se împotrivesc ideii „de a fi obligaţi să poarte o mască”, o obligaţie descrisă drept „un abuz de putere din partea statului”, fără a le păsa de cei care şi-au pierdut locurile de muncă şi nu dispun de beneficii de securitate socială.
„Nu îi vei vedea niciodată pe aceşti oameni protestând împotriva morţii lui George Floyd (…), sunt incapabili să iasă din mica lor lume de interese”, a adăugat papa.
Moartea brutală a lui George Floyd, un afro-american sufocat sub genunchiul unui poliţist alb la sfârşitul lui mai, a declanşat un val de manifestaţii în SUA şi în lume. Suveranul Pontif, foarte angajat în apărarea minorităţilor, a declarat la momentul respectiv că orice formă de rasism este „intolerabilă”.
Cei care se împotrivesc portului măştilor nu se vor revolta nici „împotriva suburbiilor în care copiii duc lipsa apei şi a educaţiei” sau pentru ca „sumele enorme investite în comerţul cu arme să fie folosite la hrănirea întregii rase umane şi la şcolarizarea fiecărui copil”, a mai estimat papa Francisc.
Papa, în vârstă de 83 de ani, critică în cartea sa, fără a le numi, şi „guvernele care au ignorat probele dureroase ale creşterii numărului de morţi cu consecinţe inevitabile şi grave” pentru a favoriza economia.
El a recunoscut totuşi că majoritatea guvernelor au acţionat în mod responsabil, impunând măsuri stricte pentru limitarea răspândirii epidemiei.