Autostrada care va completa legătura dintre Constanța și Nădlac este cu un pas mai aproape de finalizare. A fost emisă Autorizația de Construire pentru Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între km 2+500 și km 20+000, marcând începutul lucrărilor pentru ultimul segment din Coridorul de Transport Pan-european IV (Constanța – Nădlac).
Proiectul, care include o lungime de 17,5 km, se va desfășura pe teritoriul județelor Ilfov și Giurgiu, traversând localitățile Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca, Joița și Săbăreni. Este un punct crucial pentru infrastructura României, asigurând o conexiune modernă între Constanța și A2, Autostrada București – Pitești 1 și DN1, Nădlac și Ungaria.
Lucrările autorizate includ:
- Construcția drumului și lucrări de artă, printre care:
- Pod peste râul Dâmbovița (km 2+999)
- Pod peste râul Bâldana (km 4+024)
- Pasaj peste CF101 București – Pitești și DN7 (km 8+724, lungime 733 m)
- Pod/pasaj peste râul Colentina și căile ferate Mogoșoaia – Buftea (lungime 650 m)
- Sistem de scurgere a apelor și lucrări de consolidare
- Noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A
- Restabiliri de drumuri existente
- Măsuri de siguranță rutieră, relocări de utilități și iluminat rutier
- Sistem ITS (Sisteme de Transport Inteligent) și lucrări de protecție a mediului
Durata de execuție a lucrărilor este de 22 luni de la ordinul de începere, iar autoritățile se pregătesc să convoace responsabilii pentru demararea rapidă a construcției. Proiectul este realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, sub coordonarea președintelui Hubert Thuma și cu sprijinul autorităților locale.
Pana nu termina si celelalte 2 tronsoane de la Margina si de la Pitesti nu se va putea circula . Acel tronson de la Margina are ani de zile de cand trebuia sa fie gata dar degeaba .. Se sta la coada si de la Pitesti spre Valea Oltului cate 5 ore