Directorul Confort Urban, Teo Hira, a rezolvat sâmbătă dimineața problema parcării de pe strada Șoseaua din Vii

Directorul Confort Urban, Teo Hira, a rezolvat sâmbătă dimineața problema parcării de pe strada Șoseaua din Vii
Directorul Confort Urban a fost sâmbătă la fața locului. Acum se parchează pe o parte din stradă

Primăria Constanța a început recent să amplaseze semne de oprire interzisă pe strada Șoseaua din Vii. Sute de oameni nemulțumiți au anunțat că vor ieși în stradă, că vor bloca șoseaua, pentru că nu vor mai avea loc să-și parcheze mașinile.

Sâmbătă, 30 iulie, situația a fost detensionată de noul director al Confort Urban SRL, Teo Hira. Acesta a fost la fața locului și a stat de vorbă cu mai multe persoane.

În urma întâlnirii, a decis ca să se poată parca pe o parte din stradă.

„Este o soluție temporară.”, a subliniat acesta, precizând una definitivă trebuie luată de autorități, în speță de Comisia de Circulație.

„Problema s-a rezolvat in timp record. Așadar putem parca pe o latura a drumului ceea ce este perfect si suficient.”, a spus un localnic, care ne semnalase inițial problema.

„Domnul Chitac nici nu stia de aceasta masura (desi cand s-au montat semnele au zis ca de la primar). Se pare ca cineva face de capu lui si fara sa mai astepte semnatura primarului pe documente.”, a mai spus acesta.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

10 comentarii la “Directorul Confort Urban, Teo Hira, a rezolvat sâmbătă dimineața problema parcării de pe strada Șoseaua din Vii

  1. Pe Șoseaua din Vii nu puteau să treacă în același timp două căruțe. Comuniștii au luat din curțile oamenilor și au făcut un drum suficient de larg pentru două mașini, asta cu greu pentru că țăranii din cartier nu s-au lăsat ușor convinși. Sunt tare curios care va fi soluția „definitivă” că odată cu reabilitarea trotuarelor loc suficient pentru două mașini și una parcată nu este.

    1. Dar Tu Taranee unde pielea mea stai ? Cumva in sentriu ? Oi fi jet by jet constantean ai ? Neniculee ! Vai steaua ta !

  2. Cum de a fost reabilitata asa rpd soseaua din vii, o strada dintr-un cartier marginas? Pavele bicolore pe trotuare,borduri schimbate,asfaltata strada, in doar cateva sapt. Si trotuarul de langa parcul tabacariei , pe unde se plimba turistii,constantenii, nu e gata de 2 ani si cateva luni? Pe acolo trece plutonierul chitac spre casa?

    1. Era tan major ! L-ati ridicat cam high la rang ! E vai steaua lui ! El si slteatca lui de cioflingari ! In Italia il capaceau pin acuma ! Ha , ha !

      1. Halal reability ! Tot orasu e un santier -panarama maree in mijlocul verii ! Asta-i dus cu capu oameni buni. Dati-l jos cu AG-ul. Ca nu mai coboara singur . Au venit la furaciuni ! Coscari ca el am fumat pe vremea lui Ceasca ! Si cu Amiralu ala fara stelee ! Niste Cocalari pusi de partidele voastre . Ca eu nu-i mai bag in seama !

  3. Ce faceti Dle. Primar cu Cartierul Compozitorilor cu strazi neterminate fara trotuoare ,trafic intens pe str.Constantin Bobescu cu riscuri mari de a se intampla accidente,cand aveti de gand sa vizitati acest cartier.

  4. Dragilor , va rugam , opriți-vă o data cu Stere Hira ,
    Gata , l-ați făcut , l-ați promovat , opriți-vă și opriti-l . E mai bine pentru Constanta ! Ajunge !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Premierul Nicolae Ciucă: „Baza militară Mihail Kogălniceanu, un punct foarte important de descurajare și apărare a flancului estic al NATO” FOTO

sâm iul. 30 , 2022
Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent, sâmbătă după-amiază, la ceremonia de prezentare a Drapelului de luptă al unităţii americane desfăşurate suplimentar în România, este vorba de Brigada 2 Combat Team, din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate americane. Acesta a declarat că abordarea unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate […]
Premierul Nicolae Ciucă: „Baza militară Mihail Kogălniceanu, un punct foarte important de descurajare și apărare a flancului estic al NATO” FOTO

V-ar putea interesa și: