Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a vândut, luni, acţiuni ale grupului farmaceutic american în valoare de aproape 5,6 milioane de dolari, în aceeaşi zi în care acesta a anunţat rezultatele pozitive ale unui studiu clinic privind vaccinul său experimental pentru Covid-19, care au dus la creşterea preţului titlurilor, transmite Reuters.
Acţiunile companiei au urcat luni cu 15%, după ce Pfizer şi partenera sa BioNTech din Germania au anunţat că vaccinul a avut o eficacitate de peste 92% în prevenirea Covid-19, în rândul persoanelor înrolate în studiul clinic care nu au fost infectate anterior.
Bourla a vândut 132.508 acţiuni la un preţ mediu de 41,94 dolari pe acţiune, în valoare de aproape 5,6 milioane dolari, conform documentelor depuse la autoritate de reglementare. Vânzarea a făcut parte dintr-un plan de tranzacţionare de tipul 10b5-1, pre-programat, care a fost adoptat pe 19 august, se arată în dosar.
Vânzarea a reprezentat 61,8% din acţiunile deţinute atât direct, cât şi indirect de Bourla. El deţine încă 81.812 de acţiuni, direct şi indirect, arată documentele.
Pfizer a confirmat vânzarea într-un comunicat şi a adăugat că Bourla deţine o participaţie mai mare în companie prin ”planurile de economii calificate şi necalificate” ale companiei, ceea ce înseamnă probabil opţiuni pe acţiuni.
„După o prezenţă de peste 25 de ani în companie, Albert deţine o cantitate substanţială de acţiuni Pfizer în cadrul planurilor noastre de economii calificate şi necalificate. ”Acum deţine de nouă ori salariul său în acţiuni Pfizer, după vânzarea săptămâna aceasta”, a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer într-o declaraţie.
Potrivit raportului financiar al companiei din 2019, Bourla, care a devenit CEO la 1 ianuarie 2019, a fost plătit cu un salariu de bază de 1,65 milioane de dolari începând cu 1 aprilie. De nouă ori acel salariu ar reprezenta acţiuni în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari.
Bourla nu este primul director din sectorul farmaceutic sau de biotehnologie care a încasat câştiguri din vânzarea de acţiuni deţinute la compania sa în timpul pandemiei. Primii cinci directori ai companiei de biotehnologie Moderna, care are în curs de dezvoltare un alt vaccin Covid-19, au vândut în acest an acţiuni în valoare de peste 80 de milioane de dolari, în urma creşterii preţului acestora cu peste 300%, de la 1 ianuarie, a informat Stat News mai devreme în acest an.
Dar Moderna, spre deosebire de Pfizer, a acceptat bani de la guvernul SUA pentru a ajuta la finanţarea cercetării şi dezvoltării vaccinului Covid-19 prin programul Operation Warp Speed, prin care administraţia Trump susţine aducerea rapidă pe piaţă a unui vaccin şi a produselor terapeutice.
Pfizer a participat la Operaţiunea Warp Speed acceptând bani pentru achiziţionarea şi distribuirea dozelor de vaccin, dar finanţarea federală nu s-a îndreptat spre dezvoltarea vaccinului.
Şi, în timp ce acţiunile Moderna au crescut anul acesta în timpul pandemiei, acţiunile Pfizer au scăzut cu peste 2% de la 1 ianuarie. Nu este clar cât profit va genera vaccinul.
Cu toate acestea, Jay Clayton, preşedintele Comisiei pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), a avertizat directorii să nu vândă acţiuni pe fondul volatilităţii pandemiei, deoarece ar putea crea o imagine proastă.