Puțin după 1866, când Karl-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, Carol I, ajunge în România, este invitat la o vânătoare de urși în Buzău de către prefectul de atunci, Pantazi Ghica.
Episodul este prezentat în excelenta lucrare „În intimitatea secolului 19“, de Ioana Pârvulescu.
Un urs apare în fața lui Carol, acesta țintește și, când era pe punctul de a trage, se întâmplă ceva neașteptat: ursul se ridică în două picioare și începe să danseze. Prefectul tocmise niște localnici să se îmbrace în piei de urs, ca nu cumva regele să nu găsească suficient vânat.
Pentru un german care moștenise rigoarea și cinstea familiei, gestul pare incredibil. Dar pentru noi nu are puterea să ne uimească prea tare. Vedem și acum aceleași lucruri, vedem că atunci când vine un șef de stat în vizită se plombează gropile, se strâng câinii fără stăpân, se adună gunoiul, se vopsesc bordurile.
Străinii constată din 1866 că românii au un caracter deosebit. Ioana Pârvulescu notează câteva cuvinte ale unui alt Carol celebru, Davila.
„Oamenii aceștia ar trebui să priceapă odată că, dacă au obiceiul să insulte spre a se săruta a doua zi și dacă obișnuiesc să-și ierte micile lașități zilnice, din pricina politiciei, un om de onoare nu se poate supune unor astfel de moravuri.“
Nu schimbarea de atitudine deranjează cel mai mult, ci lipsa de onoare.
Alexandru Golescu începe să construiască, în secolul 19, stațiunea Căciulata. Din 32 de soldați pe care îi tocmise inițial, în două săptămâni plecaseră toți. Din cei 60 de vizitatori care urmau acolo o cură și care ar fi trebuit să plătească 20 de galbeni, a strâns numai 3.
În 1864, biserica din satul lui Vasile Alecsandri ia foc, din cauza beției preotului, spune acesta.
„Nici nu mai e nevoie să spun că, în timpul incendiului, toți descendenții lui Traian care locuiesc pe moșia mea au asistat la spectacol fără să se deranjeze, fără să aducă vreun ajutor oarecare. Făceau chiar glume de un gust foarte puțin ortodox“, spune Alecsandri, potrivit lucrării Ioanei Pârvulescu.
Un alt exemplu. În 1866 se ia decizia asfaltării fostului Pod Mogoșoaia. În caietul de sarcini scria clar că trebuie să se pună pe pământ un strat de 10 cm de nisip, că pietrele trebuie puse cu piatra ascuțită în jos, să nu înțepe picioarele trecătorilor, să se toarne apă peste ele, să se bată cu maiul.
„Cinstiții antreprenori puneau puțin nisip, 2 centimetri, pietrele le puneau cu vârful în sus. Apoi se înțelegeau cu inginerii și tașeronii și, prin bacșișuri, făceau agurida miere.“
În epocă, până și vidanjorii furau. Își făceau butoaie cu fund fals, ca să nu încarce prea mult, și apoi aruncau rahatul în stradă. La propriu.
Vi se pare că s-a schimbat ceva din secolul 19 până în 21? Nu cred. Am auzit și acum, ca atunci, de străzi care nu au fost făcute conform caietului de sarcini, din cauza asta demolăm autostrăzi. Am văzut cum se fură milioane de euro la proiecte de infrastructură. Vedem industrii întregi, cum ar fi cea cimentului, care fac înțelegeri de preț ca dricarii secolului 19. Căutăm încă, mulți dintre noi, calea cea mai simplă spre parvenire. Se fură mult, se fură imens. Cu banii furați am fi construit autostrăzi, școli, spitale. Boierii de acum nu își plătesc impozitele către ANAF, la un moment dat o vom face tot noi, oamenii simpli.
Am crezut, la un moment dat, că DNA poate salva România, că demascarea furturilor va duce, în cele din urmă, la o schimbare de mentalitate. Am crezut că va fi în noi mai mult din ADN-ul Carolilor germani, că vom folosi din ce în ce mai puțin șpaga, ciubucul, bacșișul, șperțul, zeciuiala, dijmuiala.
Din păcate, DNA nu poate decât să constate prejudicii, nu să schimbe mentalități. Noi o putem face. Ne vom schimba atunci când nu vom mai accepta să ne îmbrăcăm în urși și să fim luați la țintă. Atunci când ne vom respecta cuvântul dat, atunci când vom da o mână de ajutor când este nevoie, atunci când caietele de sarcini vor fi respectate de-a fir a păr. Sau, mai bine zis, ne vom schimba DACĂ lucrurile acestea se vor întâmpla.
