Doamna cu dizabilități amendată de Poliția Locală Constanța a câștigat procesul

Femeia cu dizabilități căreia i s-a ridicat mașina, pe 3 ianuarie 2023 pentru că a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități fără a afișa legitimația pe geam a câștigat procesul.

Doamna avea semnele corespunzătoare în parbriz și pe lunetă, dar nu își afișase legitimația în geam.

Pe numele poliţistului local s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu.

Avocatul Adrian Cuculis anunță că femeia a câștigat procesul cu Poliția din Constanța:

„Cazul a fost cu atât mai halucinant cu cât femeia se afla și cu copilul și cu soțul acesteia fix lângă mașină, iar poliția refuza să îi coboare mașina de pe macara. Amintesc că mașina era marcată cu semne corespunzătoare, însă fără a fi prezentată și legitimația persoanei cu handicap. Deși polițiștii o văzuseră că este în căruciorul rulant, au refuzat să îi predea mașina, ba chiar acuzând-o că a fost rău intenționată”, spune avocatul.

Gestul impresionant al femeii cu dizabilități căreia poliția locală i-a ridicat mașina. Ce a refuzat să facă

Primăria Constanța, reacție în cazul revoltător al femeii cu dizabilități amendată căreia i s-a ridicat mașina pentru că a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Bilanț negru pe litoral: 18 persoane au murit înecate în vara acestui an

mie sept. 6 , 2023
ISU Constanța a prezentat, pe 6 septembrie, bilanțul final al punctelor de lucru operaționalizate pe litoral, în sezonul estival 2023. Iată câteva cifre: Începând cu data de 30 iunie și până pe 04 septembrie 2023, peste 250 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru […]

V-ar putea interesa și: