Mai sunt câteva zile până la începerea unui nou episod din ”Cascadorii râsului”. Se joacă o dată la patru ani și protagoniști sunt cei care vor să devină primari și consilieri locali. Pregătiți-vă, anul acesta ni se promite un spectacol deosebit.
Vom auzi, ca de fiecare dată, câte-n lună și în stele. Se vor construi spitale, se vor asfalta străzi, se vor amenaja noi parcuri. Primarii în funcție vor spune că vor face tot ceea ce nu au făcut în ultimii ani, cei aspiranți vor promite și mai mult.
Vom avea – avem deja, de fapt, mulți neica-nimeni care se declară de pe acum singura și unica (scuzați-mi greșeala) salvare pentru orașul acesta. Oameni pe al căror CV, dacă te uiți, îți vine să o iei la fugă. Nu au fost în stare să facă nimic nici pentru ei, nici pentru alții, dar se comportă de parcă au pus coada la prună, cum spun ardelenii.
O să mai râdem la ceva. La numele vechilor oameni, prezentați acum ca fiind imaculați, nepătați, frumoși. Ce contează că trecutul îi ajunge din urmă, că umbrele afacerilor suspecte îi înconjoară, că au fost și sunt girați de oameni pentru care Beciul Domnescu nu mai are niciun secret?
O să ne uităm și la episoade cu un comic de situație irezistibil. Tineri frumoși care s-au remarcat prin lipirea de afișe și lipirea de scaunele partidului, pe care aproape nimeni nu știe cum îi cheamă, care, în unele cazuri, au pactizat cu dușmanul politic, dar care acum sunt prezentați ca soluția pentru acest oraș gri, în care nu au reușit să schimbe nimic.
Din păcate, râdem, dar parcă nu este râsul nostru. Așa cum spunea Titu Maiorescu, în spatele oricărei comedii se ascunde o tragedie. Din păcate, o tragedie pe care o vom simți pe pielea noastră, în următorii patru ani.
