DOCUMENT. Act adițional la protocolul coaliției de Guvernare

PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns marți la un acord privind continuarea coaliției de guvernare. Liderii celor trei formațiuni au semnat „un act adițional” la protocolul Coaliției și au anunțat că noul ministru al Sănătății va fi aflat miercuri.

Documentul prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie şi că responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului. Prerogativa constituţională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Preşedinte se exercită după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier şi după o dezbatere în coaliţie, se mai arată în document.
La finalul discuțiilor liderii celor trei partide și premierul Florin Cîțu au susținut câte o scurtă declarație de presă, fără a răspunde niciunei întrebări.

  • Ludovic Orban: „Am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliţie, care să aducă proceduri şi puncte de vedere care să ducă la creşterea încrederii între parteneri, la îmbunătăţirea mecanismelor de funcţionare a coaliţiei. Formaţiunile politice sunt conştiente de responsabilitatea pe care o au de a asigura buna guvernare a României. Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înţelege şi-au făcut iluzii”
  • Dan Barna: „Coaliția a depășit astăzi o situație delicată, iar funcționarea și succesul ei țin de încredere, respect și reguli. După discuții care au avut și momente delicate, am reușit să avem o completare a acordului care a constituit această coaliție. Avem toată încrederea că prin ceea ce am agreat azi vom putea să ducem mai departe România în această luptă cu COVID și să intrăm în acea direcție de însănătoșire a țării”
  • Dragoș Tudorache: Mâine vom face o propunere pentru un nou ministru al Sănătății
  • Kelemen Hunor: ” În acest act adițional nu există lucruri extraordinare, extravagante. Sunt lucruri care vor asigura o funcţionare coerentă, decizii coerente în coaliţie, atât la nivel guvernamental, cât şi în Parlament şi câteva puncte accentuate din programul de guvernare, fără să adăugăm nimic la programul nostru de guvernare”
  • Florin Cîțu: ” Coaliția merge mai departe. Astăzi a fost făcut un pas important pentru a avea o guvernare mult mai eficientă şi o coerenţă a deciziilor politice în coaliţie.”

Citește și: Surse. Ioana Mihăilă va fi noul ministru al Sănătății

Sursă foto deschidere: ziare.com


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Surse. Ioana Mihăilă va fi noul ministru al Sănătății

mar apr. 20 , 2021
Ioana Mihăilă va fi noul ministru al Sănătății, potrivit surselor ct100.ro. Propunerea oficială ar urma să fie făcută miercuri. Ioana Mihăilă este membru PLUS. În prezent ocupă funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Este medic endocrinolog deţine împreună cu soţul său o clinică medicală. A candidat la Primăria […]
ioana mihaila

V-ar putea interesa și: