Antena 3 a prezentat un document bombă, duminică după-amiază. Traian Băsescu figurează în documentul trimis de CNSAS ca informator al Securității.
Documentul arată că fostul președinte figurează în dosar în calitate de sursă chiar cu numele de „Traian”. Investigația îl are ca subiect pe Gheorghe Pădure, om de afaceri născut în Constanța, care în anii ’90 a ajuns primar al Sectorului 1 București.
„Reluând subiectul Pădure, care a mai făcut obiectul unor note informative în luna mai, relatez următoarele. Așa cum am informat, în luna mai, tentativa rămâne în străinătate a ospătarului Labiș, de la bordul navei Piatra Olt, recuperarea lui Labiș și discuția cu acesta cu ocazia îmbarcării sale pe Tutova pentru repatriere, m-au făcut să trag concluzia că Pădure se ocupă cu recrutarea în vederea rămânerii în Anvers a personalului de pe navele noastre.
Mai mult, din diverse surse, am aflat că Pădure și-a petrecut o bună parte din vara lui 1988 pe litoral, la Eforie, unde putea fi văzut zilnic în restaurantul hotelului Europa, lucru care explică probabil numărul mare de ospătari din Eforie care au rămas în Anvers și Rotterdam, de la bordul navelor noastre”, se arată în documentul din 1989.
„Aveam o bănuială și încercam să evit discuții provocatoare. Acela e dosarul meu. Are 200 de pagini. Traian Băsescu are mai multe dintre paginile din dosar. Sunt 12 surse în total, una fiind Traian Băsescu. În tot dosarul se făcea un instructaj cu acești informatori. Ei erau învățați să fie provocatori. Caracteristic în tot dosarul, sunt informații fără substanță. Băsescu nu își explica de ce nu am cumpărători, la magazinul meu. Eu vindeam engross, nu vindeam la public. Mi se par informații total neavenite. Toți care urmăreau și informau nu ca să îmi facă mie rău”, a spus George Pădure pentru Antena 3.
George Pădure (n. 25 aprilie 1954, Constanța) este un om de afaceri român, care a candidat ca independent și a fost ales Primar al Sectorului 1 din București în mandatul 1996-2000, cu 63,2% din voturi. Activitatea în administrația publică locală a fost completată apoi în perioada 2000-2004 cu funcția de consilier în Consiliul General al Municipiului București.
Ca om de afaceri, și-a început activitatea în Belgia, înainte de 1989, iar în România și-a deschis afacerile imediat după 1990, fiind, printre altele, și inițiatorul proiectelor GEPA Electro Center și Metropolis. Este născut la 25 aprilie 1954 dintr-o familie de intelectuali. Are dublă cetățenie: română și belgiană.
Citește și: Claudiu Palaz își apără partenerii din PSD: „Nu confundați PSD Constanța cu gruparea Mazăre – Strutinsky”