Documentarul „colectiv”, printre filmele preferate ale lui Barack Obama

Barack Obama, fostul președintele al SUA, a publicat lista filmelor şi serialelor de televiziune preferate în 2020 iar documentarul „colectiv”, de Alexander Nanau, se află printre favorite.

Barack Obama a publicat, vineri, filmele şi serialele de televiziune favorite din 2020. Face acest lucru în fiecare an.

Printre peliculele sale preferate se află: „Ma Rainey’s Black Bottom”, „Mank”, de David Fincher, „Soul”, filmul de aventuri de la Pixar, şi mult apreciatul „Time”, potrivit Variety. 

De asemenea, el a inclus în listă „Lovers Rock”, de Steve McQueen, şi „colectiv”, de Alexander Nanau, pe locul şapte.  

„colectiv” este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureştean Colectiv, care a dus la moartea a 64 de oameni. Filmul urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, căutând să expună adevărul. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate.

Documenarul, care a avut premiera în afara competiţiei la Festivalul de Film de la Veneţia din 2019, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2021.

„La fel ca toată lumea, am fost blocaţi în casă mult timp anul acesta”, a scris Obama pe Facebook. El a precizat că a extins lista pentru a include „povestiri vizuale care mi-au plăcut anul acesta, indiferent de format”. 

Printre serialele de televiziune care l-au captivat pe Obama sunt „The Last Dance”, serial documentar despre Michael Jordan, „The Queen’s Gambit” de la Netflix şi drama „I May Destroy You”, de Michaela Coel. 

Alte alegeri au fost: „The Boys” de la Amazon, mini-seria istorică „Mrs. America”, „Nomadland”, cu Frances McDormand, şi „Crip Camp”, un documentar produs pentru Netflis de soţii Obama. 

La începutul săptămânii, Obama a dezvăluit cărţile favorite de anul acesta: „The Vanishing Half”, „Caste” şi „Twilight of Democracy”, printre altele. 

Lista filmelor preferate de Obama: “Ma Rainey’s Black Bottom”, “Beanpole”, “Bacurau”, “Nomadland”, “Soul”, “Lovers Rock”, “Collective”, “Mank”, “Martin Eden”, “Let Him Go”, “Time”, “Boys State”, “Selah And The Spades”, “Crip Camp”. 

Lista serialelor TV: “Better Call Saul”, “The Queen’s Gambit”, “I May Destroy You”, “The Boys”, “The Good Lord Bird”, “Devs”, “The Last Dance”, “Mrs. America”, “The Good Place”, “City So Real”. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ce ministere va avea PNL în viitorul Guvern

vin dec. 18 , 2020
Liderul PNL Ludovic Orban a anunțat vineri seara, la Vila Lac, dupa 10 ore de negocieri, care sunt ministerele pe care le vor ocupa liberalii în viitorul Guvern Florin Cîțu: Apărare Externe Finanțe Interne Educație Energie Agricultură Cultură Muncă. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că uniunea va prelua în […]
ludovic orban

V-ar putea interesa și: