Doi copii au rămas orfani. Ministerul Apărării Naționale a anunțat cum putem să-i ajutăm

Caporalul Ionuț Alfred Toncu a murit în urma unui infarct la vârsta de doar 35 de ani. Lucra în armată din anul 2008, și tot din 2008 și până acum a lucrat la Batalionul 1 Instrucție Olt.

Avea doi copii, doi băieți ce acum au rămas și fără părintele care le mai era aproape. Soția lui Ionuț, Cristina, a murit la nașterea celui de-al doilea fiu al lor în decembrie 2020.

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au transmis un mesaj de adio pe pagina de Facebook și au anunțat cum pot fi ajutați copiii rămași fără părinți.

„Ionuț era după cum spuneau colegii un om cu o inimă bună, un om care își iubea copiii mai presus de orice și care ar fi făcut orice pentru ei și pentru a-i crește frumos. Era un camarad gata să ajute, era vecinul de încredere, fiul pe care te puteai bizui.

Durerea nu poate fi măsurată și nici nu poate fi ștearsă. Ce putem face este să încercăm să dăm o mână de ajutor familiei rămase în urmă și celor doi băieței.

Contul bancar în care se poate dona: RO98BRDE290SV92098602900, titular Victor Toncu tatăl lui Ionuț.

Rămas bun, camarade!”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Era marcat de moartea soției

Cazul Cristinei Toncu, femeia din Corabia (județul Olt) care a murit la scurt timp după ce a născut, a fost extrem de mediatizat la în iarna lui 2020. La acea vreme, soțul ei era în stare de șoc și acuza medicii din Spitalul Caracal pentru moartea ei, acuzând că aceștia nu s-au ocupat cum se cuvine de ea. 

,,I s-a administrat sânge şi s-a spart vena. Făcând hemoragie încontinuu, pierzând sânge, până au decis că nu mai au ce-i face şi au trimis-o fără pungă de sânge pe salvare”, spunea Ionuț Calistru, după moartea soției sale, conform observatornews.ro.

Pierderea soției nu l-a împiedicat pe Ionuț să lupte pentru a-și crește cei doi copii. Dragostea pentru băieții lui i-a dat puterea de care avea nevoie, însă inima i-a cedat brusc duminică, 23 aprilie. S-a stins din viață, lăsând familia profund afectată. Cei dragi nu-și pot găsi cuvintele…

Ionuț era încă foarte marcat de moartea soției sale, iar acest lucru era evident în mai toate cuvintele publicate pe rețelele sociale. Bărbatul își exprima suferința prin cuvinte, astfel că de cele mai multe ori ceea ce publica pe Facebook era în strânsă legătură cu sentimentele și stările care îl măcinau.

Pe social media au apărut tot mai multe mesaje în amintirea lui Ionuț. Cei dragi nu pot accepta încă această pierdere, însă îi promit acestuia că nu-i vor lăsa copiii singuri pe lume. 

„Nu-mi găsesc cuvintele necesare, mi se pare ireal ce se întamplă! Bunul meu prieten, Ionut Alfred, a decedat astăzi. Fac apel din nou la toți oamenii dragi nouă și la toți cei care îl cunoșteau, haideți să ne unim din nou, cum am mai făcut-o! Ne puteți contacta în privat, nu voi mai face grup, pentru a nu deranja pe cineva!”, a scris un apropiat al bărbatului.

„Acum 2 ani de zile… mama acestor copii a încetat din viață. Astăzi, și tatăl lor. Nu-mi găsesc cuvintele! Te iubim atât de mult, Ionuț, și vom fi toată viața alături de copiii tai!”, a mai spus un cunoscut al familiei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța mai face un pas pentru a vă convinge să renunțați la mașini

mie apr. 26 , 2023
Primăria Constanța vrea să descurajeze folosirea autoturismelor. În cadrul ședinței de Consiliul Local Municipal de la sfârșitul acestei luni, consilierii sunt chemați să aprobe documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Îmbunătățirea mediului urban în zona Delfinariu – Faleză Nord“. La […]

V-ar putea interesa și: