Doi tineri au murit asfixiați în timp ce săpau o groapă

ambulanta

Pe 26 ianuarie, în jurul orei 13.20, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un saivan, două persoane ar fi săpat o groapă și ar fi intrat în aceasta, fiind inconștienți.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre doi bărbați, de 23, respectiv 27 de ani, ambii din localitatea Piatra.

Asupra celor doi au fost aplicate manevre de resuscitare de către personalul medical ajuns la fața locului. Din păcate, fără rezultat. Medicii au fost nevoiți să constatate decesul.

„Din primele verificări a reieșit faptul că cei doi ar fi efectuat o săpătură în incinta saivanului, sub o placă de beton, descoperind un gol, în care ar fi intrat amândoi, iar ulterior s-ar fi asfixiat.”, a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Întreruperi de curent în Eforie Sud, Constanța, Techirghiol, Topraisar și Cobadin

joi ian. 26 , 2023
E-Distribuţie Dobrogea a anunțat că următoarele întreruperi de curent electric vor avea loc pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt […]

V-ar putea interesa și: