Domnișoare cu unghii făcute și glezne dezgolite scuipă semințe pe jos – aceasta este una dintre imaginile surprinse de polițiștii locali din Constanța.
În cursul zilei de 1 februarie 2019, în intervalul orar 18.00-02.00 , lucrătorii Direcției Generale Politia Locală Constanța au organizat și desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a fenomenelor antisociale, în care 14 polițiști locali organizați pe echipe au monitorizat parcurile Tăbăcărie, Tomis 2, Oleg Danovski, Arheologic, Viitorului, Poarta 6 și zonele de interes adiacente acestora.
În cadrul acestei acțiuni au fost legitimate 35 de persoane și s- au aplicat 28 de amenzi contravenționale în valoare totală de 5.780 lei.
Dintre acestea, 18 abateri au fost constatate pentru încălcarea ordinii, siguranței și liniștii publice, 8 pentru nerespectarea normelor de curățenie în orașul Constanța, o sancțiune pentru nerespectarea normelor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și o sancțiune pentru nerespectarea prevederilor legale privind fumatul într-un spațiu public în care acest lucru este interzis.
Acțiuni similare se vor derula constant, în scopul prevenirii și combaterii fenomenelor antisociale stradale.