Domnule Vasile Costea, spuneți ceva!

Vasile Costea (foto: ziuact.ro)

Să se rupă balustrada de care te rezemi, după ce s-au cheltuit circa 4 milioane de euro pentru reabilitarea zonei, pare o glumă proastă.

Femeia a scăpat însă cu viață și asta este cel mai important. Următorul cel mai important lucru este ca asta să nu se mai întâmple niciodată.

Știți ce m-ar liniști pe mine? Să îl aud pe proprietarul firmei care a realizat lucrările, adică pe Vasile Costea, de la ABC Val, spunând că va face tot ceea ce este omenște posibil. Că va verifica fiecare milimetru, că se va sprijini personal de fiecare balustradă.

Ce a făcut însă dl. V. Costea? Nimic. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Milionarul în euro tace.

Și să știți că explicații ar avea de dat. Astăzi, primarul interimar Decebal Făgădău a trimis presei o notificare pe care a trimis-o ABC Val încă din 21 mai. Ce scrie acolo pare aproape incredibil. De pildă, la majoritatea stâlpilor de luminat a apărut RUGINĂ în zona de îmbinare. Și stâlpii pentru indicatoare prezintă pete de rugină. Scrie negru pe alb acolo că și stâlpii de la balustradă au urme de rugină.

În aceste condiții, cine este vinovat?

Legal, primăria s-a spălat pe mâini. Poate că trebuia să anunțe public faptul că bările sunt ruginite, să avertizeze asupra pericolului. Nu a făcut-o.

Mai vinovat mi se pare însă Inspectoratul de Stat în Construcții, care ar fi trebuit să ȘTIE și să REMEDIEZE. Dar nu mă mai miră nimic.

Și mai vinovat mi se pare însă constructorul, care de pe 21 mai nu a făcut nimic pentru remedierea situației. Poate dl. Costea se plimbă pe faleze din alte țări, unde balustradele nu sunt ruginite.

O sesizare a fost făcută către Poliție. Rămâne să vedem pe cine vor găsi vinovat de această situație.

Gardul Cimitirului Central a omorât deja un om și nimeni de la ISC sau din altă parte nu a fost găsit vinovat.

Și în acest caz, probabil tot victima va fi găsită vinovată.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mesajul Însărcinatului cu afaceri al SUA ad-interim, Dean Thompson, cu ocazia Zilei Indepedenţei

joi iul. 2 , 2015
  Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. […]

V-ar putea interesa și: