În această dimineață, conductele RADET Constanța au fost afectate de două avarii, în interval de circa o oră, lăsând mai multe zone din oraș fără apă caldă.
„Ca urmare a apariției unei avarii pe infrastructura de transport a agentului termic preluată în administrare de R.A.D.E.T. Constanța, nu se furnizează energie termică pentru prepararea apei calde de consum în data de 24.06.2020, începând cu ora 07:00, la punctele termice: 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 40, 41, 63, 66, 69, 70 care deservesc zonele Centru, Peninsulă.”, a anunțat regia în jur de ora 07.00.
Puțin după ora 08.00 a apărut altă problemă.
„Ca urmare a apariției unei avarii pe infrastructura de transport a agentului termic preluată în administrare de R.A.D.E.T. Constanța, nu se furnizează energie termică pentru prepararea apei calde de consum în data de 24.06.2020, începând cu ora 08:00, la punctele termice 181 și 182 care deservesc un sector din zona Gară.”, au revenit cei de la RADET.
Tot ei ne asigură că echipele lor de intervenție depun toate eforturile necesare repornirii instalațiilor în cel mai scurt timp.