Două femei din Bulgaria au murit în România, după ce o mașină înmatriculată în Cehia a lovit un TIR din Turcia

Două femei de naţionalitate bulgară au murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin, după ce autoturismul în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un TIR, acesta din urmă fiind lovit apoi din spate de o autoutilitară.

„În această dimineaţă, în jurul orei 03.51, pe DN 6, între localităţile Jupa şi Zăgujeni, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule, un ansamblu de vehicule, o autoutilitară şi un autoturism, din accident rezultând decesul a 2 persoane. Din primele informaţii, în timp ce un autoturism înmatriculat în Cehia circula pe DN 6, în direcţia Caransebeş, la Km 464, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi lovit frontal un ansamblu de vehicule înmatriculat în Turcia, după impact ansamblul de vehicule fiind lovit din spate de o autoutilitară înmatriculată în judeţul Caraş-Severin”, a transmis Poliţia Judeţeană Caraş-Severin.

TIR-ul era condus de un cetăţean turc în vârstă de 51 de ani, iar autoutilitara de un bărbat din Caransebeş, în vârstă de 38 de ani, şi ambele autovehicule circulau în direcţia Caransebeş-Lugoj.

În autoturismul înmatriculat în Cehia se aflau două femei de naţionalitate bulgară, conducătoarea auto în vârstă de 22 de ani şi pasagera dreapta faţă, de 42 de ani, care au decedat.

Ceilalţi doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice, iar aceştia nu au fost răniţi.

Traficul rutier în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării. Se circulă deviat pe DC 7 Zăgujeni-Prisaca.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum arată cea mai frumoasă franțuzoaică

Dum dec. 18 , 2022
Cea mai frumoasă franțuzoaică este Indira Ampiot. Acesta, care avea titlul de Miss Guadelupa, a fost încoronată Miss Franţa 2023 în noaptea de sâmbătă spre duminică la Châteauroux, în centrul Franței, informează AFP. Tânăra de 18 ani, studentă la comunicare, a fost aleasă de telespectatorii postului de televiziune TF1, care […]

V-ar putea interesa și: