Două manifestări ştiinţifice internaţionale de tradiţie organizate de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Ovidius din Constanţa

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 20-21 mai, cea de a XXI-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Perspectives in Physical Education and Sport” și a IV-a Conferință Științifică Internațională Studențească „Specialiștii viitorului în educație fizică, sport și kinetoterapie vizează excelența”, informează decanul, prof. univ. dr. Ionel Melenco.

Potrivit sursei citate, cele două manifestări ştiinţifice internaţionale, susţinute în mediul online, cristalizează, an de an, în domeniul Științei Sportului și Educației Fizice, prin contibuţia participanţilor, reputaţi specialiști români şi străini, sau parteneri ai proiectelor europene.

„În cadrul actual al schimbărilor socio-economice, determinate de prezența crizei pandemice ne propunem ralierea ideilor pentru a găsi soluții viabile în realizarea activității de cercetare științifică, din educație, știință și, mai ales, în găsirea unor modalități alternative de practicare plăcută a exercițiului fizic”, a subliniat prof. univ. dr. Ionel Melenco.

În context, coordonatoarea conferinței, prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu, a precizat că evenimentul se va desfăşura în cadrul secțiunilor: Performanță în sport; Educație fizică; Kinetoterapie; Sport și sănătate; Recreație și Sportul pentru toți; Management și marketing în sport şi Varia.

„Ajunsă la ce-a de-a XXI-a ediţie, conferinţa internaţională „Perspectives in Physical Education and Sport” se desfăşoară, acum, sub auspiciile parteneriatului încheiat cu Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică a Universităţii din Pitești şi Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății de la Universitatea Vasile Alecsandri – Bacău. Este un privilegiu și, totodată, o răspundere deosebită pentru FEFS, suntem parteneri, dar, mai presus, trebuie să fim gazdele evenimentului de la Pontul Euxin. Evenimentul este deschis participării specialiștilor IT, medicilor, kinetoterapeuților, nutriționiștilor, psihologilor, antreprenorilor din sistemul sanitar/recuperare și ai sălilor de fitness etc. Este un domeniu interdisciplinar și, ca atare, are o mare deschidere către toți cei care pot susține Sțiința Sportului și Educației Fizice”, a declarat Carmen Ene-Voiculescu.

De asemenea, în cadrul evenimentului  vor susţine conferinţe: prof. univ. dr. Magni Mohr  de la Faculty of Health Sciences, University of Southern, Odense, Denmark, University Faroe Islands, Faculty of Health, Torshavn, Faroe Islands), prof. univ. dr. Urs Granacher-Training and Movement Sciences, University of Potsdam, Germany şi prof. univ. dr. Aron Adrian-Department of Doctoral Studies in Medical Recovery, Radford University, USA.

Totodată, coordonatorii celei de-a IV-a ediţii a Conferinței Științifice Internaționale Studențeşti „Specialiștii viitorului în educație fizică, sport și  kinetoterapie vizează excelența” sunt conf. univ. dr. Antoanela Oltean și lect. univ. dr. Adrian Georgescu.

Deschiderea oficială a celor două evenimente este programată în comun, joi 20 mai, de la ora 11.00, pe linkul: https://ovidius.webex.com/meet/popa.cristian, urmând ca  de la ora 13.30, să aibă loc prezentările pe secțiuni online. Informații suplimentare pot fi găsite pe: http://fefs.univ-ovidius.ro/conferinta.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Alin Burcea, ANAT: „Este o crimă să ținem plajele închise!”

vin mai 14 , 2021
Vicepreşedintele ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism), Alin Burcea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că proiectul de mărire a plajelor este cel mai mare proiect al României în ultimii 30 de ani şi declară că „este o crimă” să le ţii închise, deoarece „turistul nu vine la […]

V-ar putea interesa și: