Două rachete rusești rătăcite au căzut pe teritoriul Poloniei, țară NATO, și au ucis două persoane, relatează AP, citând surse din cadrul comunității de informații americane, scrie Hotnews. Explozia în cauză ar fi avut loc la Przewodowo, în districtul Hrubieszów, la 10 km de granița cu Ucraina. Informația este dată și de Bloomberg și The Guardian.
Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, spune că Rusia nu a lovit ținte de la granița Ucrainei cu Polonia și spune că totul este o provocare, potrivit Reuters.
„Nu au fost lovituri asupra unor ținte din apropierea graniței de stat dintre Ucraina și Polonia. Fragmentele care apar în presă nu au nimic de-a face cu armele rusești”, se precizează pe contul de Telegram al Armatei Ruse, potrivit Kommersant.ru.
Fragmentele de rachetă de la fața locului seamănă cu cele de la o rachetă 5V55K de la S-300, susțin cei din comunitatea OSINT.
Estonia spune că informațiile privind rachete rusești care ar fi căzut pe teritoriul Poloniei sunt „cele mai îngrijorătoare”.
Ministerul Afacerilor Externe din Polonia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „ultimele știri din Polonia”. „Ne consultăm îndeaproape cu Polonia și Aliații. Estonia este pregătită să apere fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a scris MAE eston într-un tweet.
O reacție a venit din partea ministrului Apărării din Letonia, Artis Pabriks, care a postat pe Twitter:
„Condoleanțe fraților noștri polonezi. Regimul criminal din Rusia a tras cu rachete care au vizat nu numai civilii ucraineni, dar au căzut și pe teritoriul NATO, în Polonia. Letonia este pe deplin alături de prietenii polonezi și condamnă această crimă”.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a convocat Consiliul de Apărare a ţării, anunţă purtătorul de cuvânt al Guvernului.
„Ca răspuns la oprirea livrărilor de petrol prin conducta Drujba şi la racheta care a lovit teritoriul Poloniei, premierul Viktor Orban a convocat Consiliul de Apărare al Ungariei pentru ora 20.00” (21:00, ora României), a anunţat oficialul.
Casa Albă nu poate confirma informaţiile
Casa Albă nu poate confirma informaţiile care vin dinspre Polonia, dar colaborează cu guvernul polonez pentru a strânge mai multe date, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, Adrienne Watson, relatează Reuters.
România este pe deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru Polonia, în urma informațiilor îngrijorătoare privind exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri
Președintele Klaus Iohannis
Guvernul României, prin ministerele și instituțiile de linie, este în contact cu aliații și analizează situația generată de căderea rachetelor pe teritoriul Poloniei. Suntem alături de aliații și prietenii poloni și pregătiți să procedăm în funcție de evoluția situației.
Guvernul României
V-ar putea interesa și: Ce spune Marcel Ciolacu despre rachetele care au lovit Polonia
NATO funcționează pe principiul „toți pentru unul, unul pentru toți”. Detalii în articolul de mai jos.
Atacul asupra USA au fost la 11 septembrie 2001.nu in 2011…