Dovada că Eduard Martin nu a înnebunit. Exemplele Arad și Timișoara

Constănțenii care nu selectează gunoiul pot fi amendați de primărie cu sume consistente

De câteva săptămâni, constănțenii trebuie să colecteze selectiv deșeurile. Dacă nu o fac, riscă amenzi, pe care le aplică primăria. Cei care stau la case pot primi amenzi pe persoană fizică, cei care stau la blocuri, pe asociația de proprietari.

Eduard Martin, reprezentantul companiei de salubritate Polaris, a făcut în această perioadă turul televiziunilor online din Constanța pentru a explica necesitatea colectării selective, care nu este un moft al său, ci o cerință europeană. A mai spus că, dacă nu se va colecta așa, Polaris nu va ridica gunoiul. Verifică foarte des, personal, containerele cu deșeuri, pe teren. Mai multe persoane au spus, public sau în sinea lor: „A înnebunit Martin. Cum să nu ridici gunoiul? Așa ceva este ilegal.”

Am fost curioși cum stau lucrurile în alte orașe din țară. În special cele din vestul țării, despre care unii spun că ar fi puțin mai civilizat.

La Timișoara nu se ridică gunoiul

În Timișoara, compania de salubritate îi anunță pe cetățeni că, dacă nu selectează, rămân cu gunoiul în stradă. La fel ca în Constanța, echipele firmei se deplasează în teren și verifică dacă gunoiul este selectat. La fel ca la noi, instituțiile abilitate trebuie să dea amenzi celor care nu respectă legea. Există o diferență însă. În unele cazuri, locuitorilor li se ridică gunoiul, dar vor fi taxați de două ori mai mult. Această măsură se poate aplica în Timișoara deoarece compania de salubritate are contracte directe cu beneficiarii. În Constanța, contractul companiei este cu primăria, nu direct cu beneficiarii.

Cinci fracții în Arad și deșeuri necolectate

Locuitorii din Arad au mai multă bătaie de cap decât noi. În Constanța, în prezent, gunoiul trebuie selectat în două fracții, adică cel rezidual într-un container, cel reciclabil în altul. Arădenii sunt obligați să colecteze deșeurile în cinci fracții, deci în cinci tipuri de containere, categorisite după culori: maro – deșeuri biodegradabile, albastre – hârtie și carton, galbene – doze de metal și plastic, verzi – ambalaje din sticlă, negre – deșeuri reziduale.

La fel ca în Constanța, și în Arad se aplică metoda lipirii unei etichete galbene pe containerele care dețin deșeuri neconforme. Este o avertizare. În cazul în care oamenii nu se conformează, gunoiul nu se ridică.

„Dacă am găsit o etichetă GALBENĂ pe recipient, verific ce tip de deșeu a fost marcat ca fiind necorespunzător și sunt MAI ATENT data viitoare să colectez separat așa cum trebuie! Dacă am găsit o etichetă ROȘIE pe recipient, verific ce tip de deșeu a fost marcat ca fiind necorespunzător și refac colectarea separată. Am grijă ca fiecare deșeu să ajungă la recipientul destinat!”, transmit reprezentanții companiei de salubritate din Arad, Retim.

Eduard Martin a precizat, într-o emisiune la Tomis TV, că și în Constanța se vor selecta, în viitor, mai multe fracții.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Dovada că Eduard Martin nu a înnebunit. Exemplele Arad și Timișoara

  1. Mereu se gasesc solutii de a jefui populatia ….Pentru ce primesc peste 7 milioane de euro pe luna acesti gunoieri ? Au fost lasati sa ne jefuiasca si au prins curaj (ajutati bineinteles)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

​Isteria ploșnițelor a ajuns în România. „Am trăit coșmarul luptei cu aceste insecte parazitare”

lun nov. 6 , 2023
În ultimele luni, europeni din mai multe orașe, în special din Franța, au spus că sunt invadați de ploșnițe. Isteria a ajuns și în România, mai ales în București. Zeci de persoane spun că insectele au ajuns în apartamente și nu mai știu ce să facă pentru a scăpa de […]

V-ar putea interesa și: