Doctorița Corina Mitroi-Maxim, care a atras în mai multe rânduri imporanța ca Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța să fie rehabilitat cât mai rapid, mai trage un semnal de alarmă. Ea amintește declarația primarului Vergil Chițac, potrivit căreia nu trebuie să ne îmbolnăvim ca să nu avem nevoie de spital de infecțioase. Dacă de covid te mai poți feri, de cutremure sau, după cum se vede în aceste zile, de război nu poți.
Iată ce spune doamna doctor pe pagina sa de Facebook:
„O fi Zelenski actor de profesie, dar mie, românul de rând și nu analist politic, îmi pare că omul își joacă rolul foarte bine! Face ce trebuie! A rămas printre ai lui și își motivează oamenii să lupte!
În caz de nevoie, pe noi cine dracu’ ne motivează?
Ai noștri bărbați politici?!
Domnul de la Cotroceni care până convoacă CSATul, avem juma’ de țară bombardată?!
Și revin la problema mea (v-am zis că-s ca picătura chinezească)… ce se întâmplă cu spitalul închis abuziv în octombrie?!!
Cum să avem noi încredere în autorități că suntem pregătiți de orice, chiar și de război la granițe, când aceleași autorități nu au fost în stare, în aproape șase luni, să dea în funcțiune juma’ de clădire al unui spital afumat și nu bombardat?!
Pentru că și în vreme de pace, avem nevoie de spitale, darămite în timp de război!
Să fiu sinceră, nu am crezut vreodată că vom mai ajunge să vedem lupte armate la doi pași de granițele noastre, ca la 1918. Cu arma în mână și cu tancurile pe străzi!
Am crezut că progresul tehnologic adus de secolul în care trăim, ne va aduce soluționarea eventualelor conflicte prin diplomație, la masa tratativelor…iar într-un eventual eșec, m-aș fi gândit că războiul s-ar fi dus numai în plan cibernetic, economic și nu prin bombardamente ale spitalelor si blocurilor de civili, într-o țară a Europei moderne!!
Dar continuăm să nu ne plictisim! Avem de toate! Și pandemie…și război…
Avem baza Nato la Kogâlniceanu, suntem oleacă port la Marea Neagră, suntem oraș strategic….mai vin și amărâții de refugiați…Covidul nu a dispărut încă….noi cum ne pregătim pentru vremurile pe care le trăim?
Circulă pe wattsapp, lista cu buncărele din oraș… Le-a verificat cineva? Sunt funcționale? Sau doar sunt pe hârtie?
Constanța are spitalul județean care primește deja toate cazurile grave din județ, ultra/suprasolicitat, azi…fără nicio nenorocire colectivă…. În caz de nevoie, cam e singurul spital pluridisciplinar spre care ne vom îndrepta, care cu toate lipsurile pe care le are și așa hulit cum e….e singurul care ar avea capacitatea de a asigura toate specialitatile!
In rest, suntem cam în pielea goală… Slavă Domnului că a mai făcut armata, SMMITUL! Acum înțeleg de ce dnl Ciucă este primul ministru al țării! Știau băieții că urmează un război lângă noi!
Dacă pandemia nu a alertat suficient autoritățile locale care au funcționat pe principiul eronat, enunțat de edilul șef în ziua incendiului de la Infecțioase, că trebuie să nu ne îmbolnăvim ca să nu avem nevoie de spital de infecțioase…. în caz de cutremur, război…ce facem??!
Luni suntem în 28 februarie…. nici gând să fim anunțați că se va deschide spitalul!
Parcă mai aveau doar avizele pt proiectul electric… pe care le-or fi obținut dar când se vor și implementa?!! Au contractat firma care să pună în funcțiune acest proiect? Au făcut licitațiile?
Până una alta, secția de zi cu cele 4 paturi funcționale s-a închis…pe motiv că nu ar respecta circuitele!
Modularul este superb, sublim dar lipsește cu desăvârșire….
Și cică am fi pregătiți de orice! Chiar și de război! Nu mă faceți să râd!!!”
Vă recomandăm și:
Primăria Constanța a transmis un mesaj de solidaritate și sprijin Primăriei Odesa
Ce facem?Nu facem jocurile psd-ul.Ati tacut din gura ani de zile, va complaceati in mocirla.Stiati ca bolnavii nu aveau medicamente, vedeati apa colorata numita ceai, stiati de aparatura stricata, de mizeria din spital.Stiati!Ati tacut, va convenea!RUSINE!