Autobuzul Veseliei DRAM DRUM își continua călătoria prin județul Constanța pentru a aduce zâmbete și voie-bună în sufletele copiilor din diversele localități vizitate. Marți, 8 august, a însemnat un drum mai lung, până în comuna Lipnița, unde cei 14 profesori trăzniți au fost întâmpinați de o mulțime de copii dornici să învețe lucruri frumoase. O zi mai târziu, Autobuzul a ajuns la Băneasca, unde, de asemenea, primirea a fost una de neuitat. De-a lungul drumului lor, DRAM DRUM și cei 14 profesori ai săi au întâlnit tot felul de copii, fiecare dintre ei cu personalitatea sa și, de multe ori, cu probleme ce nu ar trebui să-și găsească locul în viața unei persoane cu o vârstă atât de fragedă. Atelierele Autobuzului Veseliei au reușit însă să îi introducă pe învățăcei într-o lume estetică şi educativă, în care domnesc frumosul şi lumina, iar urâtul şi problemele sunt, pentru o zi, îndepărtate.
Atelierul de tobițe a fost, până acum, unul dintre cele mai dorite, frecventate și apreciate ateliere dintre cele propuse de DRAM DRUM. Spectaculozitatea și ineditul acestui mini-curs i-au făcut pe copii să se apropie, de fiecare dată, cu mult curaj. Spre exemplu, la Lipnița, unul dintre micii și neașteptații cursanți s-a dovedit a fi o fetiță cu grave arsuri pe mâini, dar care a dovedit o înțelegere rapidă a acestui instrument. În Băneasa, din nou tobele au fost cele luate cu asalt și o grupă de adolescenți între 16-18 ani a fost vedeta zilei, în timp ce unul dintre membrii ei, un tânăr de 18 ani care a făcut pentru prima dată cunoștință cu un instrument muzical, a demonstrat că este înzestrat cu un real simț ritmic și un auz muzical native. Drept pentru care, la finalul atelierului a primit, din partea Toboșarilor Veseli, o diplomă care i-a subliniat acest talent deosebit. Tot în Lipnița, profesorii trăzniți au întâlnit un caz mai trist, în care unul din copiii din sat nu a putut participa la ateliere, pe motivul lipsei timpului cauzată de dorința părinților de a-l pune la muncă. Aceste întâmplări, chiar dacă nu se înscriu în „grila veseliei”, demonstrează cât de important este proiectul Autobuzul DRAM DRUM, nu doar în județul Constanța, dar în toată țara. Asemenea evenimente ridică populaţia comunităţii la un anumit nivel cultural, dar și spiritual, în special în zone mai puțin favorizate.
Proiectul cultural „DRAM DRUM – Autobuzul Veseliei“ este realizat de Asociația Culturală Teatrelia, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Mulțumim pentru sprijinul acordat Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.