Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța are un nou director general.
CNAIR l-a împuternicit în această funcție pe Marian Ichim, în data de 20 martie 2023.
Postul de director general a fost ocupat până anul trecut de Florin Vizan, care a fost ulterior numit director general al Administrației Porturilor Maritime Constanța. De atunci, DRDP nu are un director genera. Tudor Stelian Gabriela, director Direcția Întreținere DN și Autostrăzi, a fost împuternicită pe acest post, până la organizarea unui concurs.
Marian Ichim a mai fost împuternicit în funcția de director general al DRDP Constanța și în 2020.
Anterior numirii sale în această funcție, Marian Ichim a activat tot în cadrul DRDP Constanța, în calitate de șef al Secției de Drumuri Naționale Călărași, începând cu anul 2013.