Peste 155 milioane de lei vor fi alocaţi pentru reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 223 din Constanţa, pe un tronson de 39 de kilometri, informează un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Potrivit sursei citate, reprezentanţii MDRAPFE au semnat miercuri contractul de finanţare pentru proiectul de modernizare a DJ 223 pe tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin (39 km). Proiectul va fi implementat în următorii cinci ani şi implică lucrări de reabilitare şi modernizare a acestui tronson, construirea de trotuare şi piste pentru biciclete, precum şi construirea sau modernizarea staţiilor de autobuz.
„Locuitorii judeţului Constanţa vor avea în viitor şosele moderne şi sigure, care vor asigura un transport de calitate, o mai bună mobilitate şi, implicit, acces la locuri de muncă mai bune”, a declarat ministrul delegat al Fondurilor Europene, Marius Nica.
Printre beneficiarii acestui proiect se numără cele aproximativ 28.000 de persoane din localităţile amplasate pe traseul propus, dar şi angajaţii companiei care va realiza implementarea investiţiei (conform documentaţiei tehnico-economice, prin implementarea proiectului se vor crea 250 noi locuri de muncă), care vor avea şansa unei stabilităţi financiare oferite de garanţia unui venit constant, dar şi ocazia de a putea performa pe plan profesional.
Tot în categoria beneficiarilor intră şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în localităţile respective, administraţiile locale şi potenţialii investitori în arealul vestului judeţului Constanţa şi zona dunăreană, proprietarii şi conducătorii de autovehicule (prin îmbunătăţirea parametrilor relevanţi: creşterea vitezei, a siguranţei rutiere şi a portanţei sectorului de drum modernizat).
Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 223 pe tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin’ este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritate de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.