Doi tineri au murit după ce au fost spulberați de un tânăr drogat pe drumul dintre Vama Veche și 2 Mai. După tragedie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că speră ca în toamna acestui an să fie scos la licitaţie contractul pentru un drum expres, alternativă la drumul pe care a avut loc accidentul.
„Sigur că nu poţi să faci trotuar lângă fiecare drum adiacent, dar aici e un caz special, fiind o zonă extrem de circulată, o să-i rog pe colegii mei să studieze ca în viitor, anumite investiţii, deşi, şi ţin să subliniez, în această toamnă, pe tot ce înseamnă alternativa Techirghiol, adică dublarea actualului drum de la Constanţa spre Mangalia pe un drum expres, vom reuşi, sper, în această toamnă să scoatem la licitaţie”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni seară, la Digi 24.
El s-a referit la drumul pe care a avut loc accidentul în urma căruia doi tineri au murit, loviţi de o maşină condusă de un alt tânăr, drogat.
„Incredibilă succesiunea prin care a reuşit, prin diverse filtre, fie ale Poliţiei, faptul că de vreo două ori a fost oprit şi totuşi a reuşit să meargă mai departe şi să producă această tragedie, incredibil! Eu cred că oricine a avut ceva scăpări şi neglijenţe în acest scandal va trebui să plătească, fără niciun fel de dubii, dar asta va rezulta din acest control pe care l-a anunţat ministrul de Interne”, a adăugat Grindeanu.
El a transmis condoleanţe familiilor şi prietenilor celor doi studenţi morţi în accident.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 05.25, pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, după ce un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, au decedat pe loc o tânără de 20 de ani şi un tânăr de 21 de ani. De asemenea, au fost răniţi doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani, şi o tânără de 20 de ani.
Şoferul autovehiculului a părăsit locul accidentului, fiind prins de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche.
„Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină. De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, arătau poliţiştii.
Șoferul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv.