E plin de probleme pe plaje. Amenzi de 545.000 lei în șase zile

Inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au aplicat 28 de amenzi în valoare de aproape 542.500 de lei în șase zile după ce operatorii de plajă care au închiriate sectoarele de plajă pentru care au contracte în derulare cu A.B.A.D.L. continuă să nu respecte clauzele din contract. 

Măsurile coercitive au fost aplicate după ce au fost efectuate, în perioada 13 – 20 iulie, 124 de controale și au fost aplicate 269 de măsuri cu termene de remediere a deficiențelor constatate. Pentru nerespectarea măsurilor impuse în urma inspecțiilor efectuate anterior au fost aplicate 28 de amenzi în valoare de 542.500 de lei. 

“Din păcate în timpul controalelor trebuie să ținem cont de PUZ-ul fiecărei stațiunii care aparține de un anumit UAT, iar PUZ-ul diferă de la o stațiune la alta. De exemplu, în stațiunea Mamaia operatorii de plajă au voie cu piscine semiîngropate, iar turiștii și localnicii au voie să facă plajă cu accesoriile proprii, de tipul prosoapelor, cearceafurilor, etc pe o suprafață de 30% care este situată în partea din spate a plajei, adică în zona apropiată de promenda falezei și departe de apă. Nu dorim să aplicăm amenzi și să reziliem contracte, dar se pare că litera legii nu are nici un fel de impact asupra unora dintre operatorii de plajă care nu respectă clauzele din contracte”, a declarat directorul A.B.A. Dobrogea-Litoral Bogdan Bola.

În urma controalelor efectuate au fost identificate o serie de neconformități, dintre care cele mai frecvent întâlnite au fost:

–          extinderi ale beach-barurilor, rezultând o suprafață construită mai mare decât cea prevazută în PUZ și în actul adițional la contractul de închiriere a sectorului de plajă;

–          neasigurarea unei suprafețe de plajă, conform prevederilor art. 18 si 19 din Ordinul MDRT nr. 1204/2010, pentru turiștii cu accesorii proprii (zona de plajă destinată plajei pe nisip);

–          nerespectarea distanței de 5 m între linia apei și primul rând de șezlonguri, în vederea asigurării accesului cu utilaje pentru efectuarea lucrărilor mecanizate de întreținere a plajelor;

–          amplasarea de beach-baruri neprevăzute în P.U.Z. și nici în contractul de închiriere – 38 construcții ilegale;

–          amplasarea unor dotări de agrement neprevăzute în P.U.Z. (saltele elastice, instalații corzi elastice);

–          număr insuficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea turistică.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “E plin de probleme pe plaje. Amenzi de 545.000 lei în șase zile

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cu o poză nu se face primăvară. Liderul opoziției din Cumpăna, George Tufă, dă în vileag minciuna primăriței Mariana Gâju

mar iul. 21 , 2020
George Tufă, liderul opoziției din Cumpăna și candidatul PNL la alegerile locale cu șanse reale de a câștia competiția, atrage atenția asupra unei strategii disperate de imagine a primăriței PSD Mariana Gâju, pe care o acuză de minciună. Îl cunosc pe George Tufă dintr-o emisiune TV în care l-am avut […]

V-ar putea interesa și: