Pe 21 iunie, o eclipsă parțială de soare prin penumbră poate fi urmărită și în România. În Constanța, fenomenul va putea fi observat în siguranță la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii.
CMSN a achiziționat două telescoape moderne, printr-un proiect european.
Observațiile se pot face în intervalul 8.14 – 9.17, numai dacă cerul este senin.
„În această noapte are loc solstițiul de vară, începând, astfel, vara, din punct de vedere astronomic.
La ora 0:43 (ora de vară a României, 21 iunie), Soarele ajunge pe bolta cerească în cel mai nordic punct al eclipticii (drumul aparent al Soarelui pe cer în decursul unui an).
În această perioadă avem cele mai scurte nopți și cele mai lungi zile, respectiv cele mai timpurii răsărituri și cele mai târzii apusuri de Soare.
Acesta răsare aproape de nord-est, este cel mai sus pe cer la amiază și apune aproape de nord-vest.
După momentul solstițiului, declinația Soarelui începe să scadă, lucru care se va întâmpla până la solstițiul de iarnă, din 21 decembrie. Anul acesta, ca și o coincidență, la doar câteva ore după momentul solstițiului de vară, se produce o eclipsă inelară de Soare, ale cărei faze parțiale se observă și din România.
Detalii despre eclipsă: http://www.astro-info.ro/…/eclipsa-de-soare-din-21-iunie-2…/ ”, a anunțat Planetariul Constanța.
În emisfera sudică lucrurile stau fix invers, acum începând iarna, din punct de vedere astronomic. Datorită înclinației axei de rotație a Pământului, emisferă nordică primește mai multă lumină decât cea sudică, după cum se poate observa și din diagramă.