Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța continuă ecologizarea zonei din dreptul navei Queen Hind, urmând să preia ultimele cadavre de animale din zona delimitată de barajele antipoluante.
„Menționăm că încă de sâmbătă dimineața în bazinul portuar Midia nu mai sunt cadavre de animale.”, a precizat Daniela Șerban, directorul general al CNAPMC.
Azi dimineață au fost reluate operațiunile de curățare a zonei, cadavrele animalelor fiind încărcate în recipiente special pregătite pentru transportul acestora. Recipientele au fost încărcate pe o gabară care s-a deplasat în zona afectată pentru încărcare.
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța estimează că în cursul zilei de azi, 2 decembrie 2019, operațiunea de ecologizare a zonei va fi finalizată.
A fost stabilită firma autorizată să preia cadavrele, spre neutralizare, urmând ca în cursul zilei de azi să fie semnat contractul cu aceasta.
Cu toate că șenalul navigabil este blocat parțial, traficul navelor în Portul Constanța zona Midia se desfășoară în condiții de siguranță, nefiind înregistrate întârzieri la sosirea sau la plecarea navelor din port.
De sâmbătă, 30 noiembrie, până azi, 2 decembrie, au intrat în portul Midia 5 nave, iar alte 7 nave au plecat. În perioada următoare sunt avizate 2 nave.
Pe nava Queen Hind au fost montate lumini de avertizare pe timp de noapte pentru o mai bună vizibilitate.