Un ziar din Costa Rica, Diario Extra, a publicat un articol intitulat „Românii fugari aleg Costa Rica drept refugiu”, referindu-se la Elena Udrea, care apare în costum de baie.
„Costa Rica şi Madagascar sunt separate de mii de kilometri şi de multe ore de zbor cu avionul, însă au o particularitate care atrage românii care încearcă să fugă de justiţia din ţara lor: niciuna nu are tratat de extrădare cu România”, scrie autorul articolului din publicaţia din Costa Rica.
Acesta a mai spus că tocmai de aceea Costa Rica a devenit o destinaţie de aur pentru politicienii din „statul balcanic” şi că cel mai recent caz este al Elenei Udrea, fost ministru al Turismului, despre care afirmă că a fost acuzată de trafic de influenţă şi că a cerut azil politic.
Articolul, care preia informaţii din presa din România referitoare la acuzaţiile aduse lui Udrea şi la extrădarea acesteia, o menţionează şi pe fosta şefă DIICOT Alina Bica.
Materialul este ilustrat cu două fotografii ale lui Udrea dintr-un pictorial pentru The One, precum şi cu o altă imagine, difuzată de un tabloid, în care Udrea este în costum de baie, comentariul care le însoţeşte fiind „Elena Udrea este o femeie foarte controversată în ţara ei”.