Elevi de la Școala „Gheorghe Țițeica”, premiați pentru proiectul „Porți deschise către sport”

La finalul săptămânii trecute, la Școala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța, a avut loc festivitatea de decernare de diplome pentru elevii claselor a IV-a B și a IV-a D, coordonate de prof. înv. primar Neli Dimancea, respectiv Iuliana Vizan, implicate în proiectul „Porți deschise către sport”. Inițiat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și derulat în parteneriat cu Clubul Sportiv „Farul”, acest proiect a avut ca scop promovarea sportului „ca mijloc de viață armonioasă și stil de viață sănătos, finalizat cu vizitarea Muzeului Național Cotroceni în data de 14 octombrie 2022, în ajunul aniversării unui secol de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ”, așa cum reiese din postarea de pe pagina oficială de Facebook a instituției constănțene organizatoare.

Copiii care au vizitat Palatul Cotroceni au fost foarte impresionați de cele văzute în complexul muzeal, iar pentru ei a fost o experiență unică faptul de a retrăi atmosfera epocii regale și de a afla informații inedite cu caracter istoric. Una dintre elevele participante, Sibel-Alma Resul, în vârstă de 10 ani, a scris chiar o scrisoare adresată Administrației Prezidențiale, în care și-a împărtășit emoțiile cele mai sincere pe care le-a trăit în timpul acestui eveniment, mulțumind pentru oportunitatea avută. Mesajul său a impresionat foarte mult, astfel că Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a adresat, la rândul său, o scrisoare elevilor pasionați de sport și istorie. Acest mesaj a fost citit în cadrul festivității de la Școala „Gheorghe Țițeica” de către doamna director Florentina Țigmeanu, care a declarat: ,,După cum sugerează și denumirea proiectului, vă doresc să aveți toate porțile deschise către sport, către educatie, către toate visurile, orizonturile și realizările care vă așteaptă de acum încolo. Doresc, de asemenea, să adresez alese mulțumiri Președintelui României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis, pentru onoarea care mi-a revenit de a citi mesajul său elevilor școlii pe care o conduc și de a-i îndemna să fie mai buni, mai creativi și mai ambițiosi.”

La eveniment au participat domnul Ionuț Francisc Paloși, director executiv Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și doamna consilier prof.dr. Senia Resul, precum și domnul Aurelian Arghir, director Clubul Sportiv ,,Farul” Constanța, care au mulțumit Administrației Prezidențiale pentru sprijinul acordat, pentru emoțiile și amintirile de neuitat ale micuților elevi constănțeni.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tancuri franceze Leclerc au ajuns în România FOTO

mie nov. 16 , 2022
Cel de-al doilea convoi cu tehnică militară franceză constând într-o companie de tancuri Leclerc a ajuns pe calea ferată în gara Voila, județul Brașov, miercuri, 16 noiembrie. Tehnica militară a intrat în țară în data de 14 noiembrie, pe la punctul de trecere al frontierei Curtici, județul Arad, și este […]

V-ar putea interesa și: