În perioada 06.02-12.02.2022, o delegatie compusă din doi profesori și patru elevi de la Școala Gimnazială nr.1 Ciocârlia a participat la o activitate de învățare în Estonia, în cadrul parteneriatului de schimb interșcolar Erasmus + , Together for a Green Future, proiect la care participă alături de România, școli din Turcia, Italia, Serbia, Estonia și Ungaria.
„În cadrul acestei întâlniri, elevii noștri au participat la workshop-uri având ca temă reciclarea. Au fost puse în valoare creativitatea și talentul lor prin realizarea unor obiecte din materiale reciclabile, care vor fi expuse în cadrul unor expoziții stradale de către țara gazdă”, declară coordonatorul proiectului, prof. Mihaela-Emilia Dan.
De asemenea, în cadrul acestei vizite , echipa României a avut ocazia de a promova cultura și traditiile românești ,în cadrul festivitătii de deschidere a activităților.
În ultima zi a întâlnirii, echipele țărilor partenere au vizitat în capitala Estoniei, diverse vestigii și obiective culturale. Următoarea întâlnire în cadrul acestui proiect va avea loc în mai ,în Turcia, unde elevii vor participa la un workshop privitor la practicile de economisire.