Într-o demonstrație impresionantă de curaj și profesionalism, comandantul român de cursă lungă Marius Manuel Rădulescu și echipajul său au reușit să salveze un cetățean aflat în derivă pe mare, în condiții dificile, în Oceanul Pacific, în largul coastei australiene. Acțiunea a avut loc pe 20 septembrie, în timpul călătoriei navei port-container Hyundai Privilege spre portul Brisbane.
Totul a început ca o zi aparent obișnuită pentru echipajul Hyundai Privilege. Marea era relativ calmă, cu o intensitate de 3-4 și vânt moderat. Însă, la ora 16:40, vigilența ofițerului de cart a descoperit o bărcuță galbenă în derivă, cu o singură persoană la bord. Fără ezitare, comandantul Rădulescu a preluat inițiativa și a ordonat imediat echipajului să se pregătească pentru o misiune de salvare.
Cu o coordonare impecabilă și o prezență de spirit extraordinară, Rădulescu a informat autoritățile maritime din Sydney și a cerut ajutorul Poliției pe Apă, în timp ce manevra nava pentru a se apropia de ambarcațiunea în derivă. Situația era complicată de prezența unui iaht instabil aflat la doar două mile marine distanță, însă calmul și precizia comandantului au fost esențiale în evitarea oricărui pericol.
La ora 17:40, după o serie de manevre complexe, nava s-a apropiat suficient de bărcuță, iar cetățeanul australian Harley McMahon, afectat de hipotermie și șoc, a fost salvat de pe valuri. Echipajul, sub îndrumarea atentă a comandantului, a oferit imediat primul ajutor, iar McMahon a fost adus în siguranță la bordul navei.
„Fiecare secundă conta. Știam că orice întârziere putea costa o viață,” a declarat comandantul Rădulescu, care a rămas calm și decisiv pe parcursul întregii operațiuni.
La ora 18:46, supraviețuitorul a fost transferat pe șalupa Poliției pe Apă, iar Hyundai Privilege și-a reluat cursul spre Brisbane, lăsând în urmă o poveste de eroism care a marcat profund echipajul și autoritățile implicate.
Pentru această acțiune remarcabilă, comandantul Rădulescu și echipajul său au fost felicitați de VTS Sydney, Poliția pe Apă din New South Wales și Autoritatea Maritimă a Guvernului Australian. Actul lor de curaj reprezintă o dovadă clară a devotamentului și profesionalismului navigatorilor români.
Marius Manuel Rădulescu, un lider desăvârșit și absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, promoția 1996, a demonstrat de-a lungul carierei sale capacitatea de a lua decizii corecte sub presiune, cu un singur obiectiv în minte: siguranța oamenilor săi și a celor aflați în pericol.
Pentru actul său de eroism, Sindicatul Liber al Navigatorilor și Inspectoratul ITF România i-au acordat distincția „Curaj și Profesionalism”. Placheta oferită va fi un simbol al recunoașterii curajului său, iar fiica sa, în vârstă de 11 ani, va fi invitată la festivitatea de iarnă, unde va primi un cadou simbolic din partea lui Moș Crăciun.
Această poveste de salvare pe mare nu este doar despre curaj, ci despre dedicarea constantă a navigatorilor români, care înfruntă pericolele mării cu determinare și profesionalism. Într-o lume unde adesea munca lor rămâne nevăzută, astfel de acțiuni reamintesc publicului cât de importantă este prezența lor, gata să intervină în momente critice, salvând vieți și ridicând onoarea profesiei de navigator la rang de artă.
Bravooo ROMINIA TE IUBESC țara noastră de ani si ani 🤝🫶🫂👣💓💓💓♥️👀💌💌👏👍🙋♀️💋💯💋💕🌛🌝💫💫💫✨✨✨🙏🤳💤❤️🎉🎉🎉💪😊🫠❤️🔥💯😉🥳👍sa strigam cu toti Victorie pentru România❤️❤️❤❤️❤️❤️❤️❤️❤️🚒🚗🚑🚜🛵🚲🚦🛴🦽🦼🏍️🚐🛻🏎️🚕🛟⛽🚨🚧🧭🛞🚇🚥🚏⚓🛢️🛑🚛🚚🚙🩼🛺🚌🚈🚝🚃🚂🚄🚅🚋🚎🚞🚊🚘🚔🚍🚉🚖🚆🚢🛳️🛥️🚤⛴️⛵🛶🚟🚠🚡✈️🚀🛸🚁🛫🛬🛩️🛝🎪🎠🎡🎢🗼🗽🗿🗻🏛️💈⛲⛩️🕍🕌🕋🛕⛪💒🏩🏯🏰🏗️🏢🏭🏬🏪🏟️🏦🏫🏨🏣🏤🏥🏚️🏠🏡🏘️🛖⛺⛱️🏙️🌆🌇🌃🌉🌁🛣️🗾🗺️🌐💺🧳🤣🤣🤣😴😴😴🌛🌜🌞🔥💯🌟✨💦💤⭐🎉💨😈💩🤥🤠😇🥸😎🤓👿🤑🤑🤑🥵🤮😷😖🥱🤨🤗🧐🤔😶🌫️❤️❤️
Bravo lor! Mă intreb totusi de ce un iaht instabil aflat la „doar” 2 mile distanță (aproape 4 km!!??) complica situația? In rest, materialul este scris în pur stil comunist-laudativ! „Demonstrație impresionanta de curaj și profesionalism”, „coordonare impecabila și prezența de spirit extraordinară”, „îndrumarea atenta a comandantului”, „a rămas calm și decisiv”….