Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.
Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuţia voturilor pentru amendamentul de dublare a alocaţiilor, arătând că doar 5 voturi favorabile au aparţinut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD şi deputat, nu apare pe lista celor care au votat.
Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor, afirmă premierul Ponta, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.
La rândul său, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la faptul dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a reacţionat, arătând că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, Curtea stabilind că nu este permisă diferenţierea cuantumului alocaţiei pentru copii şi cerând PSD să aplice legea de dublare a alocaţiilor, aprobată de Legislativ.
În replică, PSD a arătat că propunerea pentru un sistem de alocaţii diferenţiate pentru copii nu are legătură cu măsura dublării alocaţiilor.