Sunt ultimele ore de campanie electorală. Pe 9 iunie, la ora 07.00, se deschid secțiile de vot.
Am văzut, în ultimele patru săptămâni, am ascultat și am analizat discursurile a zeci de candidați. Am întâlnit și soluții bune și care pot fi aplicate, dar și bazaconii.
Mai rău decât atât, dar ca în fiecare altă campanie, au existat politicieni care au avut promisiuni populiste, doar-doar vor obține câteva voturi în plus. De la prostii precum curent ieftin pentru toată lumea la idei precum parcări gratuite pentru toți șoferii, deși asta pur și simplu nu se poate, iar țările civilizate, la care ne uităm cu jind, ne-au învățat că, în general, parcările se plătesc. Mulți dintre noi știm însă că nimic nu e gratis pe lumea asta.
Am văzut politicieni care vor ca economia României să semene cât mai mult cu cea a Serbiei, satelitul de facto al Rusiei în Balcani, nu cu cea a Germaniei și Franței. Alții care au promis că va curge aici cu investitori străini, dar numai dacă vor fi ei aleși.
Ca în orice campanie, am avut parte și de politicieni decenți, și de oportuniști feroce, și de habarniști, și de „iepurași”, indivizi fără scrupule care, pentru anumite interese sau un pumn de arginți, intră în luptă criticând primarii în funcție doar pentru a-i ajuta de fapt, pentru că rup voturi de la opoziție.
Pe tot timpul campaniei, mulți oameni m-au întrebat cu cine votez.
M-am ferit întotdeauna să fac public astfel de declarații dintr-un motiv simplu: eu nu sunt un formator de opinie, ci doar un jurnalist. Dar tocmai datorită acestui fapt, poate că a venit momentul să spunem lucrurilor pe nume. Un jurnalist nu trebuie să fie imparțial. Există un gen jurnalistic, editorialul, care înseamnă chiar asumarea unei opinii și prezentarea ei. Un jurnalist trebuie să fie însă întotdeauna independent. În această campanie, articolele și bannerele politicienilor au fost plătite, marcate ca atare. E drept, nu ești obligat să lucrezi cu oricine și există candidați pe care nu i-am promovat. Contractele acestea de campanie nu sunt însă pentru presă decât instrumente de finanțare a activității și nicidecum unelte de schimbare a conștiinței.
Cum spuneam, sunt multe lucruri care nu mi-au plăcut în această campanie. Dincolo de hibele politicienilor, nu mi-a plăcut că nu am avut nicio dezbatere între principalii candidați și nici că subiectele legate de alegerile europarlamentare – importante, în opinia mea – au fost aproape inexistente.
Prefer să mă refer însă la lucrurile pe care le-am apreciat.
La Primăria Constanța, avem, în opinia mea, o luptă în trei. Actualul primar a promis multe în 2020 și a făcut foarte, foarte puțin din ce a promis. Nu a explicat niciodată de ce. Cred că variantele corecte pentru Constanța sunt numai două: Horia Constantinescu și Stelian Ion. Dacă ar fi reușit să ajungă la un dialog și la o înțelegere electorală, cu siguranță că actualul primar ar fi pierdut alegerile. Nu cred în candidați care au fost 30 de ani într-un partid și acum au trecut la altul, pentru a candida la primărie și poate pentru a prinde un post de parlamentar, cum nu cred că independenții – oricât de bine pregătiți ar fi – pot câștiga din nou primăria. Politica înseamnă și luptele din partid, care îi călesc pe membri și îi ajută în carieră.
La Consiliul Județean, lucrurile sunt clare. Aritmetica politică și sondajele văzute de mine îl dau câștigător pe Florin Mitroi. Singura necunoscută este scorul pe care îl va avea. E drept, nici nu a avut o opoziție foarte puternică. Cătălin Grasa, PSD, este o persoană absolut decentă, sunt convins că este un bun profesionist (este medic chirurg), un bun administrator (a condus Spitalul Județean Constanța, un mamut cu peste 3.000 de angajați). Îi lipsește însă experiența politică de vârf.
Mohammad Murad este un om de afaceri cunoscut, inteligent, cu care ai ce discuta, a creat mii de locuri de muncă. Nu a trecut însă niciodată prin furcile caudine ale administrației locale, ale birocrației de la stat. Lucrurile funcționează cu totul altfel decât în privat, acolo unde este el obișnuit. Cred că ar putea fi un parlamentar de anul viitor. Cred însă că nu a ales cel mai potrivit partid.
În ceea ce-l privește pe Mihai Lupu, n-aș arăta cu degetul spre clădirile muzeului care stă să cadă, a teatrului de vară lăsat în paragină, etc. Îmi aduc aminte numai de cuvintele sale adresate unui polițist local: „Lasă că o să vezi tu, nimic nu o să mai fii, cretinule care ești, zero barat. Bă, ești idiot! Mâine nu mai ești acolo, prostălăule! Cât de prost să fii mă, tu? Eu sunt președintele Consiliului Județean!”. Într-o țară normală, un astfel de politician avea a doua zi demisia scrisă și semnată.
Florin Mitroi are câte ceva din toate. Este și un administrator cu rezultate recunoscute în Valu lui Traian și validate de cetățenii de acolo care l-au ales cu peste 90% din voturi. A pus pe picioare și o afacere care merge bine acum. Are și experiența politică necesară și relații bune cu primarii din județ, chiar dacă sunt de la alte partide. Este, în opinia mea, acum, alegerea cea mai potrivită. Este alegerea mea.
Alegerile din 9 iunie vor mai aduce confruntări interesante în localități unde primarii conduc de mulți ani. Prea mulți, spun contracandidații. Gabriel Ciobanu, în Agigea, de pildă, merită șansa de a arăta ce poate face. A reușit să adune lângă el patru partide și are planuri foarte frumoase pentru Agigea și Lazu.
Decizia vă aparține. Știu că mulți dintre voi sunteți nemulțumiți de politicieni, că nimeni nu este perfect. Mergeți însă la vot. Alegeți pe oricine doriți. Gândiți-vă că, dacă nu mergeți, veți fi conduși, cineva tot va ieși primar. Dacă stați acasă, nu îi boicotați pe politicieni. Mulți dintre ei chiar asta vor, pentru ca la vot să meargă numai activiștii din partide. Dacă stați acasă, vă boicotați viitorul și puneți la îndoială democrația care ne guvernează. Știu, e un sistem prost, dar este totuși infinit mai bun decât ce am avut în România zeci de ani.
Mergeți la vot. Este și un drept, dar și o datorie morală.
