Eveniment deosebit la Muzeul Callatis

Zilele Patrimoniului la Muzeul Callatis (4)

Sâmbătă, 19 septembrie 2015, instituțiile muzeale din România au marcat Zilele Europene ale Patrimoniului, prin organizarea de evenimente menite să pună în valoare patrimoniul cultural național. Pentru a fi asigurată și participarea tinerei generații, la Muzeul „Callatis”, din cadrul Complexului Cultural „Callatis” din localitate, a fost organizat, încă de vineri, 18 septembrie, un eveniment la care au fost prezenți și elevii celor trei licee din Mangalia, însoțiți de: prof. Silvia Cuseac – Liceul Teoretic „Callatis”, prof. Ibolya Negoiță – Colegiului Economic și prof. Marian Negoiță – Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”.

În deschiderea evenimentului, dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful Muzeului „Callatis”, din cadrul Complexului Cultural din Mangalia, a vorbit despre Zilele Europene ale Patrimoniului și le-a mulțumit directorilor liceelor din localitate pentru colaborare: Luminița Pătrînoiu – Liceul Teoretic „Callatis”, Simona Ciobănel – Colegiul Economic și Corina Mihalache – Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”. În continuare, a descris activitatea organizată la Muzeul „Callatis”, după care i-a prezentat pe participanții la eveniment și i-a invitat să ia cuvântul.

Dr. Tatiana Odobescu, directorul Complexului Cultural „Callatis” din Mangalia, a subliniat: „Cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, eveniment ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, Muzeul de Arheologie, din cadrul Complexului Cultural „Callatis”, își deschide porțile pentru a readuce în actualitate tehnologii specifice unor comunități din vechime. Patrimoniul cultural constituie un factor important în păstrarea identității valorilor culturale și naționale, o moştenire pe care trebuie să o merităm. Acesta  este o resursă limitată și este ameninţat cu deteriorarea sau pierderea iremediabilă datorită nu doar scurgerii timpului şi progresului societăţii, dar şi modificărilor rapide economice şi sociale, din ultimii ani. Demersul specialiștilor de la Mangalia, în colaborare cu cadrele didactice și elevii de liceu din municipiu, vine sa accentueze apropierea față de patrimoniul cultural callatian, asupra componentei sale tehnice și industriale.”

Invitat să vorbească despre lucrările sale, creatorul de artă populară Marin Bălan a menționat: „Arta populară își are originile odată cu nașterea poporului român și trebuie să apreciem inginiozitatea și cunoștințele meșterilor populari, care au creat diferite obiecte din: ceramică, lemn sau metale necesare în gospodăria țăranului român, care implică foarte multe cunoștințe tehnice, dar și matematice, pentru că dacă nu știi să calculezi anumite dimensiuni sau raporturi între piese, nu poți realiza obiectele. Tradiția și obiceiurile populare ne dau nouă posibilitatea să creăm, să studiem și să conservăm ceea ce au creat moșii și strămoșii noștri. Eu asta am făcut: am colectat și am cercetat arta populară românească sub toate aspectele ei: tehnice, modul de prelucrare și materialele specifice pentru realizarea obiectelor. Doresc foarte mult să putem transmite generațiilor viitoare realizările poporului român și avem ca obligație să-i învățăm, pe cei care vin după noi, tot ce este legat de tradițiile populare.”

Octavian Manu, președintele Asociației „România – Dacia Casa Noastră” a venit împreună cu alte două tinere, membre din Asociației, care au confecționat, sub privirile celor prezenți, câteva vase din ceramică și reprezentări zoomorfe. După ce a prezentat vasele din ceramică, obiectele realizate din lut și din piele, veșmintele, opincile și armele de luptă geto-dace, Octavian Manu a concluzionat: „Am învățat să ne facem singuri echipamentele, de nevoie, așa că am devenit și fierari și pielari și ceramiști și croitori. Ne ajută mult faptul că știm să le facem. Ne ajută când organizăm atelierele de creație cu participarea publicului. Nu avem pretenția că suntem experți în ceea ce facem. Suntem oameni pasionați de istorie, de meșteșuguri antice și încercăm să reproducem cât mai fidel obiectele din vremea respectivă”.

La finalul activității, Liliana Vioiu, muzeograf la Muzeul „Callatis” din Mangalia, le-a prezentat tuturor participanților la eveniment patrimoniul arheologic al muzeului callatian.

 

 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Eveniment deosebit la Muzeul Callatis

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Nicolae Moga: ”Am depășit milionul de turiști pe litoral”  

Dum sept. 20 , 2015
Senatorul Nicolae Moga a afirmat că litoralul românesc a atras un număr record de turiști, comparativ cu ultimii ani. ”Am depășit milionul de turiști”, a spus acesta sâmbătă, subliniind că aceasta este estimarea sa și că se așteaptă cifrele oficiale. Creșterea este pusă pe seama efectelor măsurilor pe care le-a […]

V-ar putea interesa și: