Localitatea Peștera a fost blocată timp de două zile de restul județului din cauza viscolului. Școlile au fost închise, mașinile cu pâine și alte alimente nu au mai ajuns. Din fericire, nu a fost nevoie în această perioadă de ambulanțe sau mașini de pompieri.
Toate acestea s-au întâmplat pentru că drumul spre Peștera, dar și dintre comună și satele aparținătoare au fost blocate de zăpadă. Cel puțin asta susțin autoritățile.
Primarul independent Valentin Vrabie este însă de altă părere.
”Cum să închizi un astfel de drum, de 15 km, din cauză că pe o porțiune de 400 – 500 de metri este zăpadă de 40 – 50 de centimetri”, a întrebat retoric edilul.
Prin urmare, ieri seară, acesta, viceprimarul localității și o parte din angajați, cu utilajele din dotare, au deszăpezit drumul.
”Noi am intervenit pe o suprafață de teren să scoatem niște oameni din DJ223B între Peștera și Ivrinezu. Ce trebuia, să lăsăm oamenii acolo? Drumul este impecabil. Erau numai porțiuni mici cu o cantitate de zăpadă de cel mult 40 de centimetri”, a mai spus primarul.
Dovadă este filmulețul pe care îl puteți vedea mai jos, realizat chiar în această dimineață.
Din informațiile noastre, conducerea RAJDPP nu este foarte mulțumită de acest gest și ar putea să îi ceară socoteală primarului.
Vă reamintim că, ieri, Valentin Vrabie a reacționat dur, pe Facebook, față de măsurile luate de autorități în perioada Codului Portocaliu.
”Viaţa cetăţenilor din judeţul Constanţa este paralizată din cauza indolenţei şi incompetenţei celor care ne reprezintă. Într-un judeţ condus prin raportări ale primăriilor, o data la trei ore, s-a ajuns la performanţa maximă ca în anul 2016, sintagma “DRUM BLOCAT” să reprezinte modalitatea supremă prin care intervin autoritaţile. Se aşteaptă ca Dumnezeu să facă minuni şi între timp, un personaj numit prefect mimează implicarea. Acum am ajuns să închidem şcolile, să închidem drumurile şi să vedem cum se scurg banii degeaba către firmele care ar trebui să asigure deszăpezirea. Mă întreb retoric cine va fi tras la răspundere pentru toate suferinţele provocate acestor cetăţeni şi recunosc că imi este ruşine cu asemenea autorităţi!”, a spus acesta.
Primarul Valentin Vrabie a postat și un filmuleț din 2012, cu același drum.
”Aşa arăta DJ22 Medgidia-Peştera în anul 2012. De ce atunci se putea interveni cu utilaje pentru deszăpezire iar acum, când sunt zăpada nu a depăşit zece centimetri, drumul a fost închis?! Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile…”, a spus primarul.
iar le strica cineva socotelile…
Bravo lui… Așa primar sa tot ai.Bravo ție domnule primar Valentin Vrabie?sa iti dea Dumnezeu sănătate sa faci ceea ce faci și acum.
Bravo domnule primar si nu va lasati intimidat de totii coruptii tarii
Bravo domnule primar ,invatatii si pe restul primarilor cum se face treaba in astfel de situatii nu stand in birou la caldura si doar asteptand firmele de deszapezire.
Asa romani cu asa PRIMAR ne dorim !!Una era in 2012 si alta -i in 2015-2016. Important in acest filmulet este ca in partea finala a acestuia se observa in dreapta soselei judetene Medgidia – Pestera ,prezenta unei PERDELE DE PROTECTIE !! Rolul si efectul principal al acesteia il stie chiar si un neavizat in materie .Fara a se ruga la nesfarsit de Nicusor Constantinescu si mai marele partidului Radu Mazare ,acesti oameni inimosi condusi de un BUN GOSPODAR al zonei au realizat dupa stiinta mea intr-o periada scurta de timp un asemenea obstacol inpotriva realizarii troienilor pe soseua principala pe o lungime apreciabila (aprox 10 km ). In timp cand acesti puieti plantatii de meseriasi in materie vor creste , aceasta zona a judetului va fii protejata si exclusa de la,, Zona impracticabila circulatiei rutiere,, .Multumim domnule PRIMAR si cetatenilor localitatii dumneavoastra !!!