EXCLUSIV. Primăria Constanța a strâns bani frumoși din parcări. Ce face cu ei?

strada-mircea-cel-batran-parcare-1

Primăria Constanța a reintrodus, în iunie 2020, parcarea cu plată în municipiu. Administrația lui Vergil Chițac a decis să facă unele schimbări în comparație cu modul în care se plătea pe timpul lui Decebal Făgădău. Astfel, a scumpit masiv tariful în centru, de la 2,5 lei la 4 lei pe oră, și a decis ca plata să se facă 24 de ore din 24. O idee proastă și fără sens, pe care o aplicase inițial și Făgădău, dar la care a renunțat ulterior. În plus, actuala echipă de la primărie a extinde parcarea cu plată în aproape tot orașul. Ați observat probabil că au apărut plăcuțe informative în zone din ce în ce mai periferice.

Toate cele de mai sus au dus la încasări importante din parcări. Am solicitat Biroului de Comunicare al Primăriei Constanța să ne spună câți bani s-au strâns din parcări în perioada 18 iunie (prima zi de implementare) – 1 decembrie 2020. Ne referim numai la parcarea cu plată din oraș, bazată pe noul regulament, nu la locurile închiriate de la primărie, în spatele blocurilor (cele care acum cost 209 lei pe an).

Astfel, în perioada respectivă, Confort Urban (societatea comercială a primăriei care se ocupă de parcări) a primit 3.034.489 de lei numai din parcarea prin SMS sau aplicația mobile CT Parking.

Există și constănțeni care și-au făcut abonamente pentru zona 0 și 1. Pentru ele au plătit 1.116.444 lei.

Din parcările comerciale (cele închiriate de agenții economici) s-au strâns 997.795 lei, fără TVA.

Parcarea verde (cea de la Spitalul Județean) a adus 379.521 lei.

Instituțiile publice care au închiriat parcări (de pildă Baroul, instanțele) au achitat 110.5322 lei.

La tichete răzuibile a apelat foarte puțină lume. Acestea au fost introduse pentru ca regulamentul să nu pice în instanță pe motiv că nu există alternativă de plată. S-au vândut tichete în valoare de numai 7.794 de lei.

Total venituri parcări: 5.646.575 lei.

Sursa: Primăria Constanța

Am întrebat și la ce au fost folosiți acești bani. Nu am primit un răspuns exact. Banii ar trebui să fie utilizați, potrivit regulamentului, la crearea de noi locuri de parcare sau la îmbunătățirea mobilității urbane. Primăria are în plan construirea mai multor parcări. Cea mai mare ar urma să apară în zona Casei de Cultură, lângă Colegiul Regina Maria.

Articole similare:

Primarul Chițac vrea să vă DUBLEZE taxa pentru locul de parcare

Aici puteți vedea harta interactivă a parcărilor din Constanța

Aveți loc de parcare și ridicați plăcuța? Puteți fi „câștigătorul” unei amenzi

Vreți să închiriați un loc de parcare pe strada din fața casei? Primăria Constanța spune că se poate. Iată ce trebuie să faceți

România și parcările. Cum stă Constanța


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

6 comentarii la “EXCLUSIV. Primăria Constanța a strâns bani frumoși din parcări. Ce face cu ei?

  1. Ref locuri de parcare in proximitatea locuinței/blocului, acestea au fost repartizate pe preferințe, pentru relațiile cu cei care dispun de repartizarea lor: persoane care stau in blocul aferent zonei de parcare, nu au primit aprobare, pe considerentul că, s-au alocat funcție de poziția din lista cererilor. In acele locuri au fost alocate parcări pentru persoane care stau la alte adrese( cică trebuie să fii inclus in limita de 200 metri) corect ar fi trebuit să se aloce întâi locatarilor din zonă și după aceea pentru cei care se încadrează în limita celor200metri.

  2. Deci, din discuțiile cu cei care au primit sau, așteptau aprobări pentru loc de parcare, am înțeles că pe baza la această limită , majoritatea sunt cei cu relații sus puse.
    Exemplul concret: Între blocurile LV32 și LV33, este un loc amenajat pentru 15 mașini. Mai mult de jumătate din locurile alocate de curând, sunt pentru mașini care nu sunt de la aceste două blocuri(stau aici din 1985 și cunosc, cel puțin după numere, toate mașinile vecinilor) .Am cerere făcută din luna mai și nici acum nu mi s-au răspuns, cu toate că la depunerea cererii am fost asigurat că în 30 de zile voi fi contactat. Nici acum nu am fost contactat, dar toate locurile aflat deja repartizate. La depunerea cererii, in mai 2021, pe situl primăriei erau repartizate mai puțin de 50 la sută din locuri.

  3. Coșuri de gunoi la 600, iluminat la 1 milion, artificii la 100 de mii , salarii nesimțite la personalul primăriei și politiei locale , șantiere fără număr și câteva proiecte la misto și asa s-a dus bugetul .Apropo preturile sunt în euro.

  4. Aștept sa rezolvați problema cu mașina parcata str romanelor poată 1 cu parcare plătită Ct 69 mxv 13 august …Va dau în judecata dobitocilor pentru escrocherie..camere de luat vederi ?sunteți mana în mana cu mafia ..și politia rutiera nu va scăpa am reclamație și aștept răspuns și de la ei .

  5. Parcarea cu plata o prostie fara limite cu multe lucruri negative!
    Sunt convins ca multi oameni care traiesc cu un salariu decent vor evita plajele din Constanta si Mamaia ,dupa ce ca te te jupoaie de viu o cazare,e mai ieftin sa faci naveta la 200 de km si sa dormi acasa decat sa te cazezi si acum mai vin si astia cu parcarea care iar te taxeaza (omul cu salariu mic-mediu o sa simta asta). Poate lumea se va destepta si va lasa anul asta constanta si mamaia sa sufere putin dupa turisti spre norocul celorlalte statiuni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident cu șase mașini pe DN2A

lun dec. 27 , 2021
ISU Constanța a anunțat că luni, în jurul orei 08.00, s-a produs un accident între 6 autoturisme la ieșire din Constanta, pe DN2A, zona Dedeman. O persoană a fost rănită. Intervin Detașamentul Fripis cu mai multe autospeciale, dar și Ambulanța. „O persoană a fost transportată la spital cu traumatism inferior. […]

V-ar putea interesa și: