Romstal a fost amendată de Protecția Consumatorului pentru că nu emite certificate de garanție.
Deși avea obligația legală de a emite un astfel de certificat, cei de la Romstal se mulțumesc să scrie pe factură că garanția se acordă potrivit datelor de pe site.
Într-un caz pe care vi-l relatam recent vă spuneam că garanția la un anumit produs nu apărea pe site. Ca să afli dacă era vorba de 2 ani sau 10 (cazul unui rezervor încorporat de toaletă), trebuia să suni la relații cu clienții, unde nu prea răspunde nimeni. Mai mult, în momentul achiziționării, produsul era însoțit de un afiș pe care scria, mare, că are 10 de ani garanție. De fapt, acești 10 ani erau pentru anumite obiecte din pachet.
„Aspectele sesizate se confirmă, firma fiind sancționată contravențional conform prevederilor Legii 449/2003 pentru nerespectarea obligației de a emite certificatul de garanție pentru bunuri de folosință îndelungată”, se arată într-un răspuns al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Amenda aplicată de CJPC este de 1.000 de lei, ne-a informat comisatul șef adjunct al CJPC, Horia Constantinescu.
Amenda este mai mare decât valoarea produsului pentru care nu s-a emis certificat de garanție.
Dacă vreți să cumpărați ceva de la Romstal, vă recomandăm să cereți certificatul de garanție, așa cum prevede legea, ca să știți exact care este perioada și care sunt condițiile. Dacă nu vi se oferă, faceți o reclamație la Protecția Consumatorilor.
Romstal Imex SRL este condusă de omul de afaceri italian cu cetățenie română Enrico Perini, care deține și alte afaceri în România, cum ar fi dealerul auto Autoklass.
Vă recomandăm și:
Nici eu nu am certificat de garantie…au uitat sa mai faca certificatul de garanție
Au uitat sa puna cablu de alimentare cum sa il folosesc acum cine se gândește la timpul meu de așteptare apoi retunare suntem la țară avem nevoie de apa caldă e groaznic in prag de sărbători sa se întâmple așa ceva
Am loat o automatizare pt centrala in valoare de 3800 lei , mi-au dat-o fără garanție fără să fie sigilata ! Am trimis soției și ridice din sediul mare delă Vitan , sau bătut joc de ea find femeie ia dat o automatizare care a fost folosita și defecta . Acum incerc sa o schimb sau bani înapoi dar o da la întors , o sa ii dau in judecata și le fac reclamație și la poliție și la protecția consumatorilor . Și o sa pun pe toți colaboratori mei să scrie de ei adevărul că înșeală .