Primarul liberal al municipiului Constanța, Vergil Chițac, vrea să majoreze taxele și impozitele aferente anului 2025. În unele cazuri, oamenii vor plăti chiar de 11 ori mai mult.
Cele mai mari creșteri sunt pentru taxa de gunoi – de la 8 la 20 de lei pe lună de persoană – și la cea pentru parcarea rezidențială, de la 255 la 600 de lei pe an. Sunt și taxe noi.
Liberalii vor vota pentru majorări, pentru că primarul este al lor. USR a anunțat că este împotrivă și a demarat chiar o strângere de semnături. Pe cei de la AUR i-am întrebat și nu au avut nici până acum o poziție oficială, semn, probabil, că liderii partidului se mai gândesc sau mai negociază niște chestiuni care exced interesul public.
Votul decisiv va aparține PSD, cea mai mare forță politică din Consiliului Municipal. Oficial, PSD a spus așa: „Comisia economico- financiară din cadrul Organizației Municipale PSD Constanța analizează propunerile făcute de Primăria Constanța în cadrul proiectului privind taxele și impozitele pe anul 2025. Cu siguranță, PSD Constanța nu va susține majorări nejustificate ale acestora deoarece pot afecta bugetul cetățenilor plătitori de taxe și impozite.”
Așadar, PSD va vota majorările, dacă sunt justificate.
Până la un răspuns concret, am aruncat o privire la cum stau lucrurile în Năvodari, singurul oraș mare din județul Constanța care este condus de un primar PSD, Florin Chelaru. Mai mult decât atât, acesta îl are, de ani buni, drept consilier personal plătit din bani publici pe Costin Răsăuțeanu, care a fost viceprimar al municipiului Constanța și cel mai probabil va ocupa din nou această poziție.
Ei bine, în Năvodari, taxa de gunoi este de 14 lei pe lună în acest an. Pentru anul viitor nu s-a stabilit încă. Urmează ca specialiștii să facă o analiză și apoi o propunere primăriei. Suma este fix la jumătatea distanței dintre ce avem acum în Constanța și ce propune PNL.
În ceea ce privește taxa de parcare rezidențială, aceasta se aplică diferit în Năvodari. În zona veche a orașului, este 240 de lei pe lună, deci mai puțin decât în Constanța. Parcările din zona de litoral, între bulevardul Mamaia și plajă, costă acum 819 lei pe an. Dacă se vor indexa cu rata inflației anul viitor, vom avea un preț de 904 lei. Este însă o zonă unde locuri de parcare private se vând cu circa 15.000 de euro.
Așadar, dacă ar respecta ce aplică în Năvodari, PSD Constanța va fi de acord cu o majorarea a taxelor, dar în niciun caz la valorile cerute de primarul PNL. Și se va putea gândi la o împărțirea a orașului în cel puțin două zone în ceea ce privește parcarea rezidențială, în sensul că locurile centrale ar putea fi impozitate mai mult, iar cele periferice mai puțin.