Explozie la Petromidia. S-a activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs vineri dimineaţă, la Rafinăria Petromidia. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Nu sunt înregistrate victime.

„În prezent, Rompetrol Rafinare desfăşoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activităţile şi operaţiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanţă, recertificarea şi modernizarea a unităţilor de producţie. Pe fondul acestora, în această dimineaţă, a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă şi nu existe victime, situaţia fiind sub controlul forţelor de intervenţie, care în aceste momente răcesc instalaţia, conform procedurilor specifie”, a precizat compania, printr-un comunicat de presă remis redacției Constanța 100%.

Forţele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea.

Planul Roşu a fost dezactivat la ora 10, iar autospecialele s-au retras în bază. La faţa locului au rămas şase autospeciale pentru supravegherea zonei, au mai precizat pompierii.

„Au fost evacuate 20 de persoane. Nu sunt victime până acum, iar restul personalului s-a autoevacuat în zona de adunare, pe platformă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se oprește apa în mai multe zone din Constanța pe 2 aprilie

vin mart. 29 , 2024
Echipele RAJA execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, în cadrul contractului – „Realizare cămine și instalație mecano hidraulică pentru modernizare și sectorizare pe rețele de distribuție apă de la intersecția str. Petre Ispirescu cu Aron Vodă, din municipiul Constanța”. Astfel, marți – 02 aprilie […]

V-ar putea interesa și: